Foto

Echipa din mega-orașul de 5 miliarde de dolari a ajuns la 100 de victorii în țară! CR7 & Co, singurii care au oprit-o

Ionuţ Axinescu Publicat: 9 aprilie 2026, 20:28

Comentarii
Echipa din mega-orașul de 5 miliarde de dolari a ajuns la 100 de victorii în țară! CR7 & Co, singurii care au oprit-o

Jucătorii lui Arkadag se bucură după un gol / Instagram Arkadag

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Echipa înființată în aprilie 2023 de către Gurbanguly Berdimuhamedow, dictatorul din Turkmenistan care în 2022 și-a numit fiul, Serdar, în funcția de președinte, bate toate recordurile pe plan intern. În prima etapă a noului sezon din Ýokary Liga, campionatul din Turkmenistan, a învins-o cu 7-1 pe Merw Mary.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cu această victorie, FK Arkadag a ajuns la 100 de succese consecutive în competițiile interne, potrivit The Sweeper. Practic, de la fondare și până acum, formația din Arkadag a câștigat toate meciurile oficiale jucate în competițiile din Turkmenistan!

„Calul Alb” bate și transferă tot!

În această perioadă, gruparea cunoscută drept „Calul Alb” a câștigat trei titluri și trei cupe. În stagiunea trecută, a avut un bilanț de 28 de victorii în 28 de etape și golaveraj de 105-15! Cu două sezoane în urmă, supremația lui Arkadag a fost și mai copleșitoare: 30 de jocuri, evident, tot atâtea victorii, și golaveraj 147-20. De fiecare dată, vedeta și golgheterul echipei a fost Didar Durdyýew, cu 27 și respectiv 31 de goluri marcate!

Echipă a sistemului autoritar din țară, Arkadag a intrat direct în prima ligă turkmenă, imediat după ce a fost înființată. Mai mult, a „pescuit” cei mai buni jucători din țară, de la echipele rivale, iar perioada de transferuri a fost prelungită tocmai pentru ca echipa lui Berdîmuhamedov să-și facă lotul! Chiar starul Durdyýew a fost transferat de la rivala Ahal FK, după ce „a primit o ofertă de nerefuzat”, după cum relata presa regimului.

Mai greu în Asia: eliminați de echipa lui Cristiano Ronaldo

Dacă în Turkmenistan a demolat tot ce i-a ieșit în cale, „Calul Alb” a întâmpinat ceva probleme în competițiile continentale din Asia. În 2025, a pierdut de două ori în fața lui Al-Arabi, din Kuwait, în AFC Challenge League. Totuși, a reușit până la urmă să câștige competiția, după o finală cu Preah Khan Reach Svay Rieng, din Cambodgia.

Reclamă
Reclamă

În acest sezon, Arkadag a jucat în Liga Campionilor Asiei, unde a pierdut în optimi în fața lui Al-Nassr, echipa lui Cristiano Ronaldo. Turkmenii au cedat în ambele manșe cu același scor, 0-1. Meciul din Turkmenistan s-a jucat la Ashgabat, în fața a 45.000 de oameni, dar Cristiano Ronaldo, mult așteptat de localnici, nu a făcut deplasarea.

Oraș care a costat 5 miliarde de dolari, unde dictatorul are monument aurit

Arkadag, care se traduce „Eroul-Protector”, este un oraș construit recent și inaugurat la finalul lui 2022. Considerat primul oraș smart din Turkmenistan, a fost numit în cinstea lui Gurbanguly Berdimuhamedow, omul care a fost președintele țării între 2006 și 2022, înainte să-l numească în funcție pe fiul său.

Construcția orașului a costat 5 miliarde de dolari. Element tipic pentru o dictatură, în Arkadag există un monument din aur, de nu mai puțin de 43 de metri înălțime, care îl înfățișează pe Gurbanguly Berdimuhamedow.

Reclamă
  • 10.000 de locuri are stadionul lui Arkadag, care însă este aproape gol la meciurile de campionat ale echipei.

  • Turkmenistan este o dictatură autoritară, în care drepturile omului nu sunt respectate. „Alegerile sunt strict controlate, economia este dominată de stat, corupția este sistemică, grupurile religioase sunt persecutate, iar disidența politică nu este tolerată”, scrie organizația Freedom House.

  • 3 milioane de euro valorează lotul lui Fk Arkadag, potrivit Transfermarkt.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va fi titular Daniel Bîrligea la Frosinone?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:02

FC Barcelona – Athletic Club 2-0. Victorie lejeră pentru campioana Spaniei

23:54 27 aug.

Steaua Roşie, umilinţă în Europa League! A fost eliminată după ce a câştigat cu 3-0 în tur

23:41 27 aug.

Rezultat șoc în Europa League: Ferencvaros a călcat-o în picioare pe Trabzonspor! Românul Corbu l-a eclipsat pe Salah

23:14 27 aug.

Seară istorică! Doar trei țări nu au avut niciodată o echipă în grupele unei competiții europene! Până acum

23:10 27 aug.

Carlos Mora a fost eliminat după Ararat Armenia – Universitatea Craiova 1-0! Scandal uriaş după eliminarea oltenilor

23:07 27 aug.

Cea mai dură reacție după eliminarea Craiovei din Europa League: „Suntem de râsul lumii! Vai de mama noastră”

1 Pe ce bani îl transferă Universitatea Cluj pe Jovo Lukic la FCSB 2 Adevărul spus de Mihai Neşu, după ce soţia lui l-a părăsit şi s-a recăsătorit cu un om de afaceri 3 UPDATECristiano Bergodi a transferat la Universitatea Cluj portar de 1,97 metri. Şi Juventus l-a avut pe listă 4 Gigi Becali trebuie să plătească 3 milioane de euro pentru înlocuitorul lui Daniel Bîrligea la FCSB 5 Jucătorul alungat de Gigi Becali, ofertă de 1,8 milioane de euro! O nouă ţeapă luată de patronul FCSB 6 Farul Constanţa, un nou transfer. L-au dat pe 500.000 de euro!
Citește și