Foto

Oficial! Rădoi a semnat cu Gaziantep. Moment fără precedent la conferință: „Vă mulțumesc pentru Lucescu”

Sebastian Ujica Publicat: 22 aprilie 2026, 13:51

Comentarii
Oficial! Rădoi a semnat cu Gaziantep. Moment fără precedent la conferință: „Vă mulțumesc pentru Lucescu”

Mirel Rădoi a semnat cu Gaziantep / sursa foto: X

Mirel Rădoi a devenit astăzi oficial antrenorul celor de la Gaziantep. Asta după ce clubul din Turcia a anunțat aseară că a ajuns la un acord preliminar pentru fostul selecționer.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Rădoi pleacă după doar 5 etape de la FCSB și va antrena trei jucători români la noua echipă: Alex Maxim, Deian Sorescu și Denis Drăguș.

Update

Clubul Gaziantep a anunțat oficial venirea lui Mirel Rădoi! Antrenorul român a semnat un contract pe un an și jumătate

 

Reclamă
Reclamă

Presa din Turcia scrie că evenimentul s-a încheiat. A fost pentru prima dată în istoria clubului Gaziantep când a organizat la stadionul său o ceremonie de semnare a contractului cu un manager!

Mirel Rădoi a semnat cu Gaziantep și a mers pe gazonul arenei cu 32.000 de locuri, inaugurată în 2017. Rădoi a susținut apoi o conferință de presă.

Reclamă

„Vă mulțumesc pentru că ați oferit condoleanțe pentru Mircea Lucescu” au fost primele cuvinte ale lui Mirel Rădoi.

El i-a transmis și un mesaj fostului antrenor: „Dacă Burak Yilmaz nu pleca, nu aș fi fost aici acum. Așa că îi mulțumesc” a mai spus Rădoi.

Rădoi, prezentat astăzi la Gaziantep

Rădoi a ajuns în miezul nopții la Gaziantep unde a fost întâmpinat de directorul sportiv al echipei, Cemil Cansiz, dar și de liderul suporterilor clubului care i-a dărut flori și un fular al clubului.

În această dimineață s-au pus la punct toate detaliile contractuale, iar Rădoi va semna contractul cu noua echipă la ora 13.00, la stadionul Metropolitan din Gaziantep, scriu turcii de la Olaymedya.

Rădoi va fi apoi prezentat oficial și va începe treaba. Debutul va avea loc sâmbătă pe 24 aprilie, pe terenul celor de la Eyupspor. Gaziantep este pe locul 10 în clasament, la egalitate cu Konyaspor și Rizespor. Echipa nu va juca în sezonul viitor al cupelor europene: este la 18 puncte de locul 4, ocupat de Beșiktaș, iar din Cupa Turciei a fost eliminată de Fenerbahce cu 4-0.

 

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va califica Gică Hagi România la EURO 2028?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Citește și