Întâlnire importantă pentru preşedintele FRF. Cu cine s-a văzut Răzvan Burleanu

Radu Constantin Publicat: 25 noiembrie 2025, 14:03

Comentarii
Întâlnire importantă pentru preşedintele FRF. Cu cine s-a văzut Răzvan Burleanu

Răzvan Burleanu, în timpul unui eveniment - Sport Pictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, s-a întâlnit, marţi, la Casa Fotbalului cu Péter Szijjártó, Ministrul Afacerilor Externe al Ungariei, aflat în vizită oficială în România.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În cadrul discuţiilor, cei doi înalţi reprezentanţi au abordat teme precum rolul social al fotbalului, diplomaţia sportivă şi modele de bune practici în ceea ce priveşte dezvoltarea fotbalului.

Totodată, având în vedere particularităţile celor două modele de organizare a fenomenului fotbalistic din ţările noastre în sectorul juvenil şi al academiilor de fotbal, interlocutorii au explorat posibilitatea dezvoltării unor modele de cooperare care să includă schimb de experienţă între academii, stagii de practică ale angajaţilor în organizaţiile fotbalistice din ţara vecină, organizarea de programe educaţionale comune, precum şi desfăşurarea de meciuri amicale de fotbal între echipele academiilor sau reprezentativele naţionale de tineret.

„Experienţa maghiară reprezintă un model de bune practici în ceea ce priveşte finanţarea publică acordată dezvoltării celor mai relevante ramuri sportive şi a valorii acordate diplomaţiei sportive ca instrument de promovare a cooperării internaţionale. Rolul fotbalului este acela de a înlătura bariere între naţiuni şi de a crea oportunităţi multidimensionale de colaborare. Împreună cu domnul ministru Péter Szijjártó, am identificat posibilitatea organizării unor meciuri amicale la nivel de academii de top şi echipe naţionale de tineret şi juniori, precum şi desfăşurarea de programe educaţionale comune ca prim pas într-o abordare pe care ne dorim s-o dezvoltăm în anii care urmează”, a menţionat preşedintele Răzvan Burleanu după întrevedere, conform frf.ro.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga Balonul de Aur 2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:20

Vedetele Universității Craiova, taxate după 0-1 cu Levski Sofia: „Așteptam mai mult”

23:10

Veste şoc de la Real Madrid: Vinicius Junior, pe picior de plecare!

22:59

A apărut bandajat la cap după înfrângerea Craiovei cu Levski şi a surprins pe toată lumea: „100%”

22:56

Filipe Coelho strânge rândurile după eșecul cu Levski Sofia: „Câștigăm împreună, pierdem împreună”. Ce a spus despre retur

22:41

Craiova a pierdut, dar Gică Craioveanu a spus că rezultatul e „foarte bun”! Care este motivul

22:41

Laurenţiu Popescu sună adunarea după Levski – Universitatea Craiova 1-0: „Nu e nimic pierdut”

1 Lovitură de teatru: Lionel Messi, desemnat cel mai bun jucător de la Campionatul Mondial 2 Gicu Grozav a semnat! Destinaţie surpriză a fostului jucător de la Petrolul Ploieşti 3 Cutremur în Gruia! CFR Cluj, o nouă interdicţie la transferuri! Iuliu Mureşan e gata să îşi dea demisia 4 FCSB a prezentat oficial al doilea transfer al zilei! Lovitură după lovitură în mercato pentru roş-albaştri 5 Iuliu Mureşan şi-a dat demisia de la CFR Cluj: „Am ajuns la capătul puterilor” 6 Lovitură în fotbalul european! Jeff Bezos ar putea deveni investitor la unul din cele mai mari cluburi din lume!
Citește și