Alex Băluță a vorbit duminică dimineața în cadrul unei emisiuni despre cum a avut șansa să se întoarcă în Liga 1, după ce s-a despărțit în luna noiembrie de Los Angeles FC. Extrema dreaptă a dezvăluit că a fost extrem de aproape să ajungă la CFR Cluj și că au mai existat alte trei echipe din România care s-au interesat de serviciile sale.
Alex Băluță este în continuare în căutare de echipă după ce în noiembrie a fost pus pe liber de Los Angeles FC. După ce formația din California și-a încheiat sezonul din MLS, înțelegerea dintre cele două tabere s-a încheiat, ținând cont că fotbalistul semnase doar până la finalul anului 2025.
CFR Cluj a fost aproape să îl transfere pe Băluță
După doar 14 minute jucate în SUA, Băluță a căutat să revină în circuit, iar CFR Cluj a fost echipa care a fost la un pas să îl transfere. Fostul jucător de la FCSB și Universitatea Craiova a declarat de ce crede că mutarea nu s-a mai perfectat.
„Sincer, da, am avut de la CFR. Cu ei am discutat, dar a picat pe ultima sută. Am vorbit și cu domnul Pancu la telefon. Probabil motivul a fost că nu am jucat în ultima perioadă și oamenii credeau că nu sunt pregătit.
N-a fost vorba financiar, pentru mine e important să intru în circuit, să am din nou continuitate și sunt pregătit să o iau de la capăt. Au fost oferte din țară, au fost oferte mai multe„, a spus Băluță, potrivit digisport.ro.
Ulterior, fotbalistul de 32 de ani a recunoscut că au mai fost trei echipe care și-au arătat interesul față de el, și anume Petrolul Ploiești, Dinamo și Universitatea Cluj. Dintre toate, Băluță a fost dezamăgit de modul în care alb-roșiii au gestionat situația.
„Da, au fost discuții și la Petrolul, și la Dinamo și la ‘U’ Cluj. A existat (n.r interes din partea lui Dinamo), dar nu a părut așa de real și profesional cum aș fi vrut eu„, a conchis fotbalistul.
- Transferul visat de Gigi Becali la FCSB, după revenirea lui Laurenţiu Reghecampf. Impresarul jucătorului a făcut anunţul
- „Au bătut palma!” Reghecampf a luat decizia finală! Anunțul făcut în miezul nopții de tunisieni
- Antrenorul din Liga 1 demis înainte de pauza internaţională! I-au găsit înlocuitor, dar el refuză să plece!
- A izbucnit la finalul meciului din Liga 1: nimeni nu a scăpat! „E o tentă” / „Nu poţi să te simţi umilit”
- U Cluj a dat o nouă lovitură! Internaționalul român a semnat și vine la pachet cu Nicolae Stanciu

































