Csikszereda şi-a prezentat noul antrenor. Istvan Szabo a semnat cu revelaţia sezonului trecut din Liga 1, înlocuindu-l pe Robert Ilyeş.
Ilyeş şi-a anunţat plecarea de la Csikszereda la finalul sezonului recent încheiat. Acesta i-a pregătit pe „ciucani” timp de trei ani, reuşind să-i promoveze în Liga 1, anul trecut.
Istvan Szabo, noul antrenor de la Csikszereda
Istvan Szabo a semnat cu cei de la Csikszereda un contract valabil pe un sezon, cu opţiune de prelungire pe încă unul. „Ciucanii” au făcut iniţial anunţul privind numirea noului antrenor în limba maghiară, ulterior şi în română şi în engleză.
„Suntem bucuroși să anunțăm că astăzi am ajuns la un acord cu noul antrenor principal al echipei noastre, Szabo Istvan.
Tehnicianul maghiar, în vârstă de 59 de ani, are peste 25 de ani de experiență profesională. Ultima dată a ocupat funcția de antrenor principal la Nyiregyhaza Spartacus.
Cele mai mari realizări ale carierei sale le-a obținut la Kecskemet, unde a preluat echipa în 2021, pe când evolua în liga a doua maghiară (NB II). A promovat imediat formația în prima ligă, iar în sezonul următor a câștigat medalia de argint în NB I, ca nou-promovată, egalând astfel cea mai bună performanță din istoria clubului. Pentru aceste rezultate a fost recompensat și cu premiul de Antrenorul Anului.
Antrenorul a semnat un contract pe o perioadă de 1+1 ani cu FK Csíkszereda. Va veni împreună cu colaboratorul său de la Kecskemét, Kerekes Barna, născut la Odorheiu Secuiesc, care va ocupa și aici funcția de antrenor secund.
Bine ați venit la cel mai maghiar club din România!
Vă dorim mult succes, o colaborare bună și cât mai multe victorii!”, au anunţat cei de la Csikszereda, pe Facebook.
Istvan Szabo, în vârstă de 59 de ani, este un tehnician ungur care ultima dată a antrenat-o pe Nyiregyhaza, formaţie din prima ligă din Ungaria. El le-a mai pregătit pe Kecskemet, FCDabas, Tiszakecske sau Cegled, înainte să semneze cu Csikszereda.
Csikszereda a avut un prim sezon în Liga 1 peste aşteptări. „Ciucanii” s-au clasat pe locul 11, cu 33 de puncte, la egalitate cu Botoşani, formaţie care a disputat barajul de Conference League cu FCSB.
- Florin Tănase a reacționat după transferul lui Aymen Boutoutaou la FCSB! Mesaj direct pentru noul coleg
- Marius Baciu a fost lăudat de Gigi Becali şi şi-a explicat decizia, după FCSB – FC Argeş 2-0: „Au respectat sarcinile”
- Remarcaţii lui Gigi Becali după debutul perfect al FCSB-ului în noul sezon: „El mi-a plăcut cel mai mult”
- Octavian Popescu și-a făcut autocritica după ce a fost MVP-ul jocului cu FC Argeș: „Nu am făcut un meci foarte bun”
- „A fost tras!” Mario Tudose crede că FC Argeș trebuia să primească un penalty cu FCSB!
































