Antrenorul lui CFR Cluj, Daniel Pancu (48 de ani), a spus cum ar putea ajunge echipa lui în play-off. La finalul anului, CFR Cluj este pe locul 11 în Liga 1, cu 26 de puncte. Ocupanta locului 6, ultimul ce duce în play-off, Oţelul, are 33 de puncte.
Imediat după pauza de iarnă, CFR Cluj o va întâlni chiar pe Oţelul, acasă, la Cluj. Daniel Pancu a numit acest meci “o finală”.
Daniel Pancu e pregătit pentru “finala” cu Oţelul: “Sper să mai putem să jucăm altele după”
Pancu aşteaptă de la elevii lui aceeaşi atitudine pe care au avut-o în ultimele meciuri. CFR Cluj a încheiat anul cu două victorii, 3-1 acasă cu Csikszereda şi 1-0, în deplasare, cu FC Botoşani. La meciul cu moldovenii Pancu a fost nevoit să alinieze o echipă neobişnuită, el plângându-se şi de faptul că anumiţi jucători au susţinut că erau accidentaţi, în condiţiile în care testele medicale nu arătau nimic.
“Jucăm o finală, o primă finală, sper să mai putem să jucăm altele după, de la meciul cu Oţelul, iarăşi, o echipă de play-off. Dacă ne menţinem parcursul ăsta acasă avem şanse mari să ne îndeplinim minunea. (n.r: La titlu cine se bate?) Toate cele 6 echipe care intră în play-off”, a declarat Daniel Pancu pentru AntenaSport.
- Un fost component al Generaţiei de Aur, atac suburban la adresa lui Andrei Nicolescu: ”Nicoleto, șterge-te la gură când…”
- MM Stoica a vrut să dea lovitura. Antrenorul de la AC Milan dorit la FCSB
- Tranzacţie de 40 de milioane de euro! Noi acţionari la CFR Cluj, Neluţu Varga a confirmat mutarea
- OFICIAL | Marius Baciu e noul antrenor al FCSB-ului! Anunţul echipei patronate de Gigi Becali
- Când va avea loc prezentarea oficială a lui Marius Baciu la FCSB! Anunțul făcut de Mihai Stoica

































