Devis Epassy a răbufnit la miezul nopţii, după ce Dinamo a fost învinsă de Universitatea Craiova, scor 1-2, în etapa a şaptea a play-off-ului. „Câinii” au condus în Bănie, însă au plecat învinşi după ce Steven Nsimba a marcat golul victoriei, în minutul 90+1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Faza golului a fost, însă, extrem de controversată. VAR-ul nu a intervenit deşi atacantul Universităţii Craiova era în poziţie de offsaid. Pe marginea terenului, Zeljko Kopic şi Florentin Petre au „luat foc” şi s-au certat cu arbitrul Szabolcs Kovacs, însă acesta a validat reuşita oltenilor.

Devis Epassy a răbufnit, după gafa uriaşă de arbitraj din Univ. Craiova – Dinamo 2-1

Devis Epassy a postat o imagine în care se poate observa offsaid-ul evident în care se afla Steven Nsimba, pe faza de construcţie a golului marcat în minutul 90+1. Portarul lui Dinamo a avut o reacţie dură: „Nu e ofsaid? Este o bătaie de joc„, a transmis camerunezul, pe pagina sa de Instagram.

Mesajul postat de Devis Epassy, după Univ. Craiova - Dinamo 2-1
Mesajul postat de Devis Epassy, după Univ. Craiova – Dinamo 2-1/ Instagram

În camera VAR s-a aflat Cătălin Popa, pe care dinamoviştii l-au recuzat după partida cu Rapid, din prima etapă a play-off-ului. La acel moment, Popa nu a intervenit la faza controversată, în urma căreia giuleştenii au restabilit egalitatea, prin Claudiu Petrila. Meciul a fost pierdut de „câini”, scor 2-3.

După meci, Zeljko Kopic s-a plâns şi el de arbitraj şi a transmis că offsaid-ul a fost unul clar. Croatul nu şi-a putut explica de ce golul a fost validat.

“Am auzit la TV de la experții în arbitraj și au spus că a fost offside. Este frustrant. Domnul Kovacs, la Rapid – fault la Musi, iar astăzi, din nou, domnul Kovacs.

Experții spun că a fost offside. La Rapid, acum din nou la Craiova. Am pierdut meciurile din cauza deciziilor de arbitraj”, a declarat Zeljko Kopic, potrivit digisport.ro.