Gigi Becali a luat decizia finală în privinţa lui Vlad Chiricheş (36 de ani). Mihai Stoica a dezvăluit că fundaşul va continua la FCSB şi după această iarnă.
Gigi Becali anunţase, în acest sezon, că Vlad Chiricheş se va despărţi de FCSB în iarnă, patronul campioanei fiind dispus să-i ofere un post în conducerea clubului fundaşului.
Decizia finală luată de Gigi Becali în cazul lui Vlad Chiricheş
Becali s-a răzgândit însă şi e gata să-l păstreze la FCSB pe Vlad Chiricheş până la finalul sezonului. Mihai Stoica a anunţat faptul că veteranul din lotul campioanei este o prezenţă extrem de importantă în vestiarul roş-albaştrilor.
„Ieri am discutat. M-am rugat ca Vlad Chiricheș să rămână cu noi. Și cu Feyenoord, și aseară a adus echilibru și e un jucător de care avem mare nevoie, chiar dacă are o vârstă. E o personalitate marcantă în vestiar. Avem mare nevoie în campania asta disperată de a reduce distanța față de primele locuri.
Avem nevoie de un factor de echilibru, iar Vlad e un factor de echilibru . Vlad are contract până în vară și am vorbit să rămână. Suntem OK, da. Am vorbit să rămână pe liste. Da, va rămâne”, a declarat Mihai Stoica, conform fanatik.ro.
Vlad Chiricheş a revenit la FCSB în vara anului trecut. Fundaşul a bifat 19 meciuri în acest sezon pentru campioană, în toate competiţiile. În derby-ul cu Rapid, „Chiri” a fost trimis în teren în minutul 81, în locul lui Darius Olaru.
- Nuno Campos, declaraţie de suflet pentru fanii lui Dinamo: „Avem un jucător în plus cu ei”
- Alexandru Musi și-a prezentat scuzele după ce a fost eliminat cu U Cluj, dar l-a taxat pe Vidican: „Presiunea”
- Cristiano Bergodi, după înfrângerea cu Dinamo: „Noi ne-am bătut singuri”
- Scene şocante cu Cristiano Bergodi. A luat „roşu” după ce a vrut să se bată cu fanii. „M-a înjurat în italiană, un nenorocit”
- Dan Nistor, mesaj special după ce a fost omagiat de Dinamo: „Înseamnă că am făcut ceva pentru acest club minunat”

































