Închide meniul

“E o mare decepţie” Gabi Balint, dezamăgit de Mirel Rădoi pentru că a acceptat oferta lui Gigi Becali!

Bogdan Stănescu Publicat: 9 martie 2026, 19:44

Comentarii
E o mare decepţie Gabi Balint, dezamăgit de Mirel Rădoi pentru că a acceptat oferta lui Gigi Becali!

Gabi Balint / Antena Sport

Gabi Balint (63 de ani) l-a criticat pe Mirel Rădoi (44 de ani) pentru că a acceptat să revină la FCSB. Balint a subliniat că îi este greu să înţeleagă cum de Rădoi şi alţi antrenori acceptă să meargă la FCSB, în condiţiile în care ştiu cum vor lucra acolo.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mirel Rădoi declara, atunci când a plecat de la FCSB, că nu va mai accepta să revină la echipa patronată de Gigi Becali. Rădoi sublinia atunci că Becali nu se poate schimba, dând şi exemplul a ce s-a întâmplat când antrenor la FCSB a fost Gică Hagi.

Gabi Balint: “Pentru mine, Rădoi este o mare decepţie”

“Pentru mine, Rădoi este o mare decepție! Pentru felul cum a răspuns atât de repede, dar și pentru faptul că a acceptat să fie antrenor pentru două-trei luni.

Nu-i văd rostul, mai ales că el știe foarte bine cum se lucrează acolo. Pleci de acolo, pentru că nu ai fost mulțumit, și până la urmă revii. Problema e că nu e singurul în situația asta.

Mai sunt și alți antrenori care acceptă, pentru mine e greu de priceput”, a declarat Gabi Balint pentru digisport.ro.

Reclamă
Reclamă

“Nu mă aşteptam deloc să accepte”

Balint e de părere că această nouă experienţă la FCSB îi va dăuna lui Mirel Rădoi.

“Nu e bine pentru un antrenor. Nu mă așteptam deloc să accepte. Dacă m-ar fi întrebat cineva înainte dacă eu cred că Rădoi va reveni la FCSB, 100% aș fi spus că nu. 

Știu cum e Rădoi, mi-a plăcut când a antrenat, mi-a plăcut când a explicat după meciuri ce face, cum joacă echipa, are calități.

Reclamă

Dar să accepți un contract pe două luni… Mai ales că s-a dus și neplătit.

A plecat de două ori de la Craiova, acum va fi a doua oară la FCSB, iar astea nu-i fac bine pentru CV-ul său. Ajungi să-ți spui semne de întrebare. Nici acum nu știm motivul pentru care a plecat de la Craiova a doua oară. Sunt chestiuni care-i vor atârna greu la CV”, a mai spus Gabi Balint pentru sursa citată.

Mirel Rădoi devine antrenorul FCSB-ului pe 10 martie

Mirel Rădoi va fi noul antrenor al celor de la FCSB începând cu ziua de marţi, 10 martie. Luni, 9 martie, Mirel Rădoi s-a întâlnit cu Gigi Becali pentru a discuta ultimele detalii legate de contractul său, care este valabil strict pentru perioada play-out-ului. Potrivit fanatik.ro, marți, antrenorul de 44 de ani va susține o conferință de presă de prezentare și că tot atunci va conduce și primul său antrenament.

Rădoi va fi prezentat oficial la ora 16:30 în cadrul unei conferințe de presă, în ciuda faptului că Becali anunțase că noul său antrenor nu vrea să aibă parte de un asemenea eveniment.

De la ora 16:45, Rădoi va conduce și primul său antrenament din postura de tehnician al echipei care a cucerit ultimele două titluri de campioană. Primele 15 minute vor fi deschise presei.

Rădoi va fi antrenorul FCSB-ului până în vară și va avea misiunea clară de a califica echipa în preliminariile de Conference League din play-out. Pentru a ajunge în cupele europene, jucătorii FCSB-ului trebuie să fie între primele două echipe din play-out. În primă fază, campioana ultimelor două ediții va trebui să învingă echipa de play-out contra căreia joacă barajul, după care să înfrunte în deplasare, într-o singură manșă, formația care termină pe 3 sau 4 în play-off, în funcţie de echipa care cucereşte Cupa României.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

O va duce Mirel Rădoi pe FCSB în Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
20:33
LIVE TEXTCFR Cluj – Dinamo 1-0. Ardelenii au deschis rapid scorul!
20:33
VideoJurnal Antena Sport | Cel mai dur meci de hochei din NHL! Jucătorii s-au bătut non-stop
20:31
VideoJurnal Antena Sport | Rădoi, un pas înainte, doi înapoi!
20:28
VideoJurnal Antena Sport | Calificarea nu e doar un vis
20:21
Florin Prunea i-a dat dreptate lui Victor Piţurcă în privinţa venirii lui Rădoi la FCSB: “Ceva înfiorător”
20:01
A fost la un pas să pice în Liga a 3-a, acum visează din nou la Liga 1. Victorie și calificare în play-off
1 Primul titular care pleacă de la FCSB cu Mirel Rădoi antrenor 2 EXCLUSIVPrima decizie luată de Mirel Rădoi după ce a devenit antrenor la FCSB! Singurul lucru pe care Gigi Becali i l-a interzis 3 Marea companie din România, cumpărată de Mirel Rădoi. Ce avere a ajuns să aibă tehnicianul FCSB 4 Gigi Becali a anunţat noul antrenor de la FCSB! Surpriză uriaşă 5 Mirel Rădoi a ales pe cine bagă în poartă la FCSB. Ce se întâmplă cu Târnovanu 6 EXCLUSIVCe surpriză! Pe cine aduce Mirel Rădoi la FCSB. Anunţul lui Gigi Becali
Citește și