“Nu ştiu ce e în capul unora” Dorinel Munteanu şi-a făcut praf jucătorii şi a anunţat o plecare de la Sibiu!

Bogdan Stănescu Publicat: 6 februarie 2026, 19:51

Comentarii
Nu ştiu ce e în capul unora Dorinel Munteanu şi-a făcut praf jucătorii şi a anunţat o plecare de la Sibiu!

Dorinel Munteanu pe banca lui Hermannstadt, la un meci / Sport Pictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Dorinel Munteanu (57 de ani) a fost foarte nervos după o nouă înfrângere a echipei sale, 1-3, cu FC Argeş. Antrenorul sibienilor a anunţat o plecare de la echipa sa. E vorba de Florin Bejan (34 de ani).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Munteanu a spus că nu ştie nimic despre venirea lui Nana Antwi (25 de ani), transmiţând ferm că echipa lui trebuie să se trezească. Politic a debutat cu assist, iar Dorinel Munteanu a spus că acesta ar fi putut să îşi pună şi mai mult amprenta asupra jocului dacă nu ar fi intrat atunci când Hermannstadt evolua în 10 oameni.

Dorinel Munteanu consideră inexplicabilă eliminarea lui Karo: “Nu se poate aşa ceva”

“Trebuie să accept, eu am crezut că la meciul cu Rapid au avut o zi nefastă. Dar și astăzi, chiar dacă am luat roșu, am început jocul timid, fără agresivitate. Nu pot să spun foarte multe despre acest joc. Avem foarte multă treabă și sper ca jucătorii noi să se acomodeze foarte repede.

Trebuie să ne trezim toți, împreună cu mine, pentru că eu sunt responsabil. Timpul trece și nu acumulăm puncte. Nu știu ce e în capul unora dintre ei, dar încerc să intru în mintea lor în zilele următoare și să discut cu ei. Nu ai voie să faci astfel de faulturi (n.r.: despre eliminarea lui Karo), nu înțeleg, echipa, din punct de vedere financiar, este bine.

Am avut și un bonus de victorie astăzi, nu înțeleg nervozitatea lor. Nu se poate așa ceva! Dacă jucătorii au teamă, nu avem nicio șansă. Să lași echipa în 10 oameni, un atac necontrolat… Au fost și alte lucruri care nu mi-au plăcut, dar le discut cu echipa.

Reclamă
Reclamă

Bejan va pleca. Nu știu nimic despre Nana Antwi, am auzit ceva înainte de joc, vom vedea zilele următoare. În primul rând să fie sănătoși și să joace cei pe care i-am adus. Dacă ne trezim, vom salva această echipă. (n.r.: despre Politic) A intrat într-un moment nefericit, eram în 10 oameni, poate alta era situația dacă eram în 11″, a declarat Dorinel Munteanu pentru digisport.ro după FC Argeş – Hermannstadt 3-1.

Argeş – Hermannstadt 3-1

FC Argeş a învins vineri, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FC Hermannstadt, în etapa a 26-a din Liga 1.

Piteştenii au marcat în minutul 25, prin Rădescu, dar golul a fost anulat pentru că mingea depăşise suprafaţa de joc. Patru minute mai târziu Karo l-a faultat pe Rădescu şi, după verificarea VAR, arbitrul Sebastian Colţescu a acordat cartonaşul roşu, eliminându-l pe sibian. În minutul 31 Bettaieb a deschis scorul, şutând senzaţional, din unghi închis, şi gazdele au intrat cu avantaj minim la vestiare.

Reclamă

Dominarea elevilor lui Bogdan Andone s-a concretizat în minutul 80, prin golul lui Robert Moldoveanu, iar după trei minute Bettaieb a reuşit dubla, iar FC Argeş conducea cu 3-0. Sibienii nu au marcat decât golul de onoare, în minutul 89, prin Sergiu Buş, din pasa lui Politic, care a debutat la Hermannstadt, şi piteştenii s-au impus cu 3-1.

FC Argeş e pe locul 4 în clasament, cu 43 de puncte, în timp ce Hermannstadt nu părăseşte subsolul Superligii, fiind penultima, cu 17 puncte.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Câte goluri va marca Lionel Messi în Argentina - Capul Verde?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
14:27

LIVE VIDEOAntrenamentele Marelui Premiu al Marii Britanii sunt ACUM, LIVE în AntenaPLAY

14:23

Sorana Cîrstea s-a amuzat după ce a aflat adversara din turul 3 de la Wimbledon: “Rar mi s-a întâmplat aşa ceva”

13:59

Transfer făcut de Rapid! A fost urmărit cu Dinamo Kiev, iar Daniel Pancu s-a convins

13:41

Scenariile prin care România se califică în turul II preliminar pentru Cupa Mondială. Meciul cu Muntenegru e în AntenaPLAY

13:34

Selecţionerul din Capul Verde, gata pentru duelul istoric cu Argentina de la Cupa Mondială: “Meciul vieţii”

13:28

S-a aflat ce jucător transferă CFR Cluj din Uruguay

1 VIDEOE oficial! Fotbalist de la Benfica, transferat de Universitatea Craiova 2 VIDEOCe le-a spus arbitrul croaţilor după cea mai controversată fază de la Mondial, din minutul 90+13 al partidei cu Portugalia 3 Comunicatul FIFA după scandalul golului anulat în minutul 90+13 la Portugalia – Croaţia 2-1 4 “De ce l-ați scos pe Ronaldo?”. Răspunsul tranșant al lui Roberto Martinez după “thriller-ul” Portugalia – Croația 5 Tragedie în fotbal. Fotbalistul a fost ucis: “Se căsătorise în urmă cu doar cinci luni” 6 Dinamo transferă atacant. Andrei Nicolescu: “Ne-am înţeles!”
Citește și