Daniel Pancu (48 de ani) s-a despărţit oficial de CFR Cluj. Clubul din Gruia a anunţat că a ajuns la un acord cu Daniel Pancu pentru încheierea contractului.
Daniel Pancu va semna curând cu Rapid, club cu care a ajuns la un acord total. Pancu a reuşit să o ducă pe CFR Cluj în preliminariile Conference League, deşi a preluat-o din zona de retrogradare.
OFICIAL | Daniel Pancu s-a despărţit de CFR Cluj
“Mulțumim, Daniel Pancu!
Clubul CFR 1907 Cluj și antrenorul Daniel Pancu au ajuns la un acord privind încetarea colaborării. Venit la CFR Cluj în noiembrie 2025, acesta a condus echipa în 28 de partide, reușind intrarea în play-off și calificarea echipei în preliminariile UEFA Conference League la finele unei sezon încheiat pe podium.
Îi mulțumim, pe această cale, pentru munca depusă în acest sezon pe banca echipei noastre!”, a transmis CFR Cluj pe Facebook.
Cu Daniel Pancu pe bancă, CFR Cluj s-a clasat pe locul 3 în Liga 1. În acest sezon Pancu a avut o serie extraordinară pe banca echipei din Gruia, reuşind 11 victorii la rând.
- Ce ghinion! Fotbalistul de la FCSB care s-a accidentat în cantonament a fost lovit de propriul coleg
- “O cheltuială care nu se justifică” Ce a spus Mihai Stoica despre transferul lui Denis Drăguş la FCSB!
- Transfer de 1,5 milioane de euro la FCSB? Anunțul lui Mihai Stoica și ce se întâmplă cu Denis Drăguș
- Eddy Gnahore a ajuns la București și semnează cu FCSB! Mihai Stoica, detalii despre durata contractului
- Fostul mare atacant al lui Dinamo vede cu ochi buni revenirea lui Nicolae Stanciu la FCSB: “M-aş bucura”

































