FCSB şi FC Argeş, în conflict înainte de meci. De ce Meme Stoica şi Gigi Becali ameninţă că nu bagă echipa pe teren
Tensiuni între FCSB şi FC Argeş înainte de meci.
Partida dintre cele două formaţii va avea loc vineri, la 20:00, si se va disputa la Mioveni. Pentru ora meciului sunt prognozate -4 grade Celsius. În acest context, oficialii bucureşteni se aşteaptă ca gazonul să fie îngheţat şi au notificat LPF cu privire la faptul că echipele din Liga 1 au obligativitatea ca stadioanele din Liga 1 să aibă încălzire funcțională a terenului.
Piteştenii neagă problemele şi susţin că starea gazonului va fi optimă la ora meciului. „Foarte bine, îi așteptăm la deszăpezire. Nu ne-a contactat absolut nimeni. Nu mă interesează ce fac cei de la FCSB. Gazonul va fi bun până la ora jocului. Bineînțeles că sistemul de încălzire funcționează, altfel nu luam licența dacă nu funcționa”, a spus Dani Coman, pentru gsp.ro.