Leo Grozavu şi-a reziliat contractul cu Botoşani, după ratarea play-off-ului, iar Valeriu Iftime a anunţat cu ce antrenor negociază. Marius Croitoru este pe lista patronului moldovenilor.
Valeriu Iftime a subliniat faptul că Leo Grozavu nu a fost demis de la Botoşani, cele două părţi ajungând însă la un acord privind întreruperea contractului după rezultatele modeste din ultimele runde.
Valeriu Iftime vrea să-l aducă pe Marius Croitoru la Botoşani, în locul lui Leo Grozavu
Valeriu Iftime a declarat faptul că echipa are nevoie de o schimbare, astfel că a decis să îl înlocuiască pe Leo Grozavu. Acesta a confirmat că poartă discuţii cu Marius Croitoru, cel care i-a mai antrenat pe moldoveni în două mandate: 2019 – 2022 şi iunie – august 2023.
„Leo Grozavu nu a fost demis. Am decis de comun acord să ne despărțim. Este viața antrenorilor. Rezultatele te țin pe un post și tot rezultatele te dau la o parte. Ce puteam să fac? Nu mai cred că echipa asta se poate reface fără să schimb antrenorul.
Uitați-vă la CFR și Universitatea Cluj, erau la pământ. Antrenorul nou schimbă ceva la nivel mental. Botoșani, care era o echipă puternică, a ajuns să fie una dintre cele mai slabe. Am avut o discuție normală cu Leo Grozavu. Ne ducem în pământ dacă rămânem așa.
Leo a plecat, da. Marius Croitoru este pe listă, acum discutăm pentru că lucrurile sunt mai complicate acum. Trebuie să vedem ce buget avem, pentru că îmi făcusem planul pentru play-off. Am făcut niște eforturi.
Stau și mă gândesc serios în ce condiții aduc un nou antrenor. Dacă mi-ar fi zis cineva în iarnă că nu sunt în play-off, nu știu ce îi ziceam… Marius Croitoru este o opțiune, da”, a declarat Valeriu Iftime, conform digisport.ro.
- „A bătut pasul pe loc!” Aşteptările cresc după plecarea lui Octavian Popescu la Levadiakos: „Poate fi o descătuşare”
- „A rămas dator în România”. A aflat de transferul lui Octavian Popescu în Grecia şi a dat verdictul: „Să mai şi muncească”
- Ce mesaj i-a dat Octavian Popescu lui Mihai Stoica, după ce Gigi Becali i-a anunţat plecarea de la FCSB: „Prea multe calităţi”
- Andrei Nicolescu, noi vești despre revenirea lui George Pușcaș pe gazon: „Complicat”
- Neluțu Varga a reacționat după ce Dan Petrescu și-a dat acordul pentru a prelua FCSB
































