FCSB a primit o veste excelentă, înaintea primului meci european din acest sezon. Joao Paulo (28 de ani) va reveni la echipă, după participarea la Campionatul Mondial alături de Capul Verde.
Micuța națională la care a evoluat Joao Paulo a fost una dintre surprizele turneului final câștigat de Spania. Capul Verde a reușit să treacă de grupe, fiind eliminată de Argentina în șaisprezecimi.
Veste excelentă pentru FCSB: Joao Paulo revine
Joao Paulo va reveni marți, 21 iulie, în România, notează digisport.ro. Mijlocașul a avut aproximativ trei săptămâni de pauză, după parcursul avut de Capul Verde la Campionatul Mondial.
Joao Paulo va avea însă nevoie de timp pentru a-și reintra în ritm. Mijlocașul trebuie să facă asta cât mai repede, totuși, ținând cont că pentru FCSB urmează o perioadă aglomerată, cu meciurile și în Liga 1, dar și în cupele europene.
Joao Paulo a ratat debutul de sezon al FCSB-ului. Roș-albaștrii au învins-o pe FC Argeș cu scorul de 2-0, în prima etapă de Liga 1. Marius Baciu a avut probleme de lot la acest meci, mizând pe Risto Radunovic pentru postul de închizător.
Joao Paulo a evoluat 14 minute în egalul cu Spania, scor 0-0, din faza grupelor, având o prestație excelentă în fața lui Lamine Yamal. Ulterior, el a fost integralist în remiza cu Uruguay, scor 2-2, fiind rezervă neutilizată cu Argentina, în șaisprezecimi.
Pentru FCSB urmează partida tur cu FK Auda, din turul doi preliminar de Conference League. Meciul se va disputa joi, de la ora 20:45, roș-albaștrii urmând să se dueleze în turul trei cu învingătoarea „dublei” dintre NK Aluminij (Slovenia) – Dinamo City (Albania), dacă vor trece de letoni.
- Petrolul – Corvinul 2-0. „Lupii” au urcat pe podium, după a cincea victorie a sezonului
- Andrei Nicolescu, mesaj categoric despre şansele lui Dinamo la titlu, după victoria cu FCSB. Ce a spus despre Nuno Campos
- „Stabilisem să vină luni, îmi pare şi rău de el” Gigi Becali, detalii despre antrenorul cu care se înţelesese!
- Abia venit la FCSB, fotbalistul a plecat la Belgrad! Mihai Stoica l-a convins: „Nu fusese niciodată”
- Gigi Becali a dat OK-ul! Octavian Popescu pleacă de la FCSB: „Mâine i-l dau și gata!”
































