Mircea Lucescu ar fi împlinit 81 de ani! CS Dinamo, mesaj emoționant: „Cel mai valoros antrenor român”

Radu Constantin Publicat: 29 iulie 2026, 9:20

Comentarii
Mircea Lucescu ar fi împlinit 81 de ani! CS Dinamo, mesaj emoționant: „Cel mai valoros antrenor român

Mircea Lucescu a murit pe 7 aprilie 2026 / Sport Pictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Pe 29 iulie 2026, regretatul Mircea Lucescu ar fi împlinit 81 de ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

De-a lungul a peste cinci decenii petrecute pe banca tehnică, Mircea Lucescu a pregătit echipe importante precum Dinamo București, Brescia, Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk și Dinamo Kiev, cucerind numeroase trofee interne și internaționale.

Ca semn de prețuire, CS Dinamo a postat un mesaj emoționant.

„RIP Mircea Lucescu!
Astăzi l-am fi sărbătorit pe cel mai valoros antrenor român din istoria fotbalului românesc. Mircea Lucescu ar fi împlinit 81 de ani și, ca întotdeauna, ne-am fi amintit toate reperele fabuloasei sale cariere. Pe 7 aprilie 2026, Mircea Lucescu a trecut însă în eternitate, iar astăzi vom ridica un gând pios pentru el”, este mesajul dinamoviștilor.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
13:43

Corvinul Hunedoara – Universitatea Craiova LIVE TEXT (20:30). Meci dificil pentru campioana României la Arad

13:42

Andrei Nicolescu a dezvăluit cine a provocat scandalul de la Csikszereda – Dinamo: „Asta arată frica!”

13:41

VIDEOCursa Marelui Premiu al Spaniei (15:45, Antena 1, AntenaPLAY). Lando Norris pleacă din pole

13:25

Victor Angelescu a rămas cu gândul la eșecul cu Dinamo și trage un semnal de alarmă la Rapid: „Nu-mi explic”

12:33

VideoUgo Ugochukwu este noul campion din Formula 3! Luptă superbă pentru titlu

12:05

Dinamovistul râde de Tavi Popescu după plecarea de la FCSB: „A mâncat rece pe stomacul cald?”

1 Ciprian Marica a identificat următorul ”produs” de export de la Dinamo: „Se pot obține bani pe el” 2 Gabi Tamaș a numit cele două echipe din Liga 1 care luptă pentru titlu: „Joacă un fotbal extraordinar” 3 Cutremur în fotbal! FIFA face schimbări importante după transferul ratat al lui Alvarez la Barcelona 4 Pleacă mâine de la FCSB! Gigi Becali a decis să-l lase să plece 5 335.000.000 de euro: Neymar, rege în Brazilia! Cum a dat lovitura Santos datorită fostului star de la Barcelona 6 Marele Jose Mourinho, impresionat de Andrei Rațiu după Real Madrid – Rayo 4-1: „Foarte bun!”
Citește și