Pe 18 iunie 1990, România reușea un egal cât o victorie, 1-1, în fața Argentinei lui Diego Maradona, la Campionatul Mondial din Italia. La Napoli, pe stadionul San Paolo, „tricolorii” marcau prin Gabi Balint, în minutul 68, după ce sud-americanii deschiseseră scorul prin Pedro Monzón, în minutul 62.
Rezultatul o califica pe România în optimile turneului, de pe locul al doilea în grupa B. Camerun, cu două victorii și patru puncte (încă se dădeau două puncte la victorie), câștiga grupa, în timp ce „tricolorii”, cu trei (o victorie, un egal și un eșec) veneau imediat în spatele africanilor. Argentina, cu același număr de puncte ca ai noștri, încheia abia pe trei, dar se califica în optimi și avea chiar să joace finala.
New York Times, după meci: „O rază de bucurie pentru o națiune în suferință!”
Egalul, unul uriaș pentru România lui Emeric Ienei, a avut ecou important în presa internațională a vremurilor, mai ales că țara noastră traversa perioada post revoluție, dar tocmai trecuse și prin Mineriada din 13-15 iunie 1990.
„O rază de bucurie pentru o națiune în suferință”, scria ediția din 19 iunie 1990 a publicației New York Times. „Jucând un meci în timp ce țara lor tulburată trecea printr-o și mai mare agitație, românii și-au asigurat locul secund în grupă. ‘Acesta e un moment istoric pentru noi, pentru că până acum nu ne-am calificat niciodată în faza eliminatorie’, a declarat selecționerul Emeric Ienei”, mai nota sursa citată.
„Pentru câteva minute periculoase, România a fost la un pas de a fi eliminată, dar Gabi Balint a marcat, cu capul, un gol care a adus egalarea și calificarea românilor în turul următor. Argentina va fi și ea acolo”, au mai scris jurnaliștii americani.
Maradona, anihilat de români: „Nu a fost spectacolul pe care și-l dorea!”
O altă publicație americană, Los Angeles Times, sublinia că meciul dintre Argentina și România „nu a fost spectacolul pe care și-l dorea Maradona”.
„Campioana en-titre, Argentina, s-a chinuit să obțină un egal cu România luni seară, dar ambele echipe și-au asigurat locul în turul următor al Cupei Mondiale. Maradona a fost cu greu un factor important o mare parte din meci, fiind încetinit de probleme la gleznă și genunchi, precum și de apărarea dură a românilor”, a adăugat LA Times.
Publicația citată a subliniat că starul argentinian a fost tratat fără milă de jucătorii noștri. „Marius Lăcătuș și Gheorghe Hagi au primit ambii cartonașe galbene după intrări excesiv de riguroase asupra lui Maradona”.

„Galbenul” primit de Lăcătuș, „singurul minus din noaptea istorică a României”
Pe 20 iunie 1990, publicația australiană The Canberra Times titra: „Balint îi oferă României o șansă la trofeu”. Australienii scriau că România a încheiat grupa peste Argentina datorită faptului că a înscris mai multe goluri (patru, față de trei ale sud americanilor) și că „tricolorii” ajung în faza următoare a unui Mondial pentru prima oară după ediția din 1938.
„În minutul 68, mijlocașul Ioan Sabău a prelungit cu capul o centrare a vârfului Marius Lăcătuș, care a prins defensiva Argentinei pe poziție greșită. Balint a trebuit doar să trimită cu capul peste un apărător în poarta goală pentru a egala”, a explicat sursa citată.
The Canberra Times a citat și o declarație a lui Silviu Lung, portarul echipei naționale: „A fost un meci fantastic și o performanță extraordinară. Am arătat că suntem puternici fizic și la toate nivelurile.” Totodată, publicația din Australia a notat că „singurul minus din noaptea istorică a României a fost cartonașul galben primit de Marius Lăcătuș, care va lipsi la meciul din optimi”.
România – Argentina 1-1
• România: Silviu Lung – Rednic, Andone, Gică Popescu, Klein – Sabău (‘82 Mateuț), Rotariu, Hagi, Lupescu – Lăcătuș, Balint (‘72 Lupu)
Antrenor: Emeric Ienei
• Argentina: Goycochea – Monzón, Simón, Serrizuela – Basualdo, Troglio (‘53 Giusti), Batista, Olarticoechea, Burruchaga (‘60 Dezotti) – Maradona, Caniggia
Antrenor: Carlos Bilardo
World Cup 2026 va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie şi va fi transmis exclusiv în Universul Antena.
- Celta Vigo – Lyon LIVE SCORE (22:00). Ionuț Radu, duel “de foc” în optimile Europa League. Programul complet
- Ioan Ovidiu Sabău, răspuns sincer despre revenirea lui Mirel Rădoi la FCSB: “Să nu se înţeleagă că nu am respect”
- Cât de important a fost VAR-ul în România? Peste 1.300 de faze analizate în acest sezon de Liga 1 și de cupă
- “Ăsta e probabil ultimul sezon”. O legendă a lui Liverpool crede că Guardiola e la “ultimul dans” la Man. City
- Filipe Coelho a auzit ce a spus Mirel Rădoi despre el și nu s-a ferit să dea replica: “Al meu? Nu”






























