Andrei Burcă a răbufnit la adresa lui FCSB: „A stat doar 20 de minute pe primul loc şi spune că merită campionatul?”. Reacţie acidă a fundaşului lui CFR Cluj

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 19 mai 2022, 10:18

Andrei Burcă a răbufnit la adresa lui FCSB. Totul după ce jucătorii şi oficialii roş-albaştrilor au contestat modul în care CFR Cluj a devenit, pentru a cincea oară la rând, campioana României.

Reclamă
Andrei Burcă şi Florin Tănase

Andrei Burcă este campion cu CFR Cluj/ SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES via Hepta

Internaţionalul român de 29 de ani a contribuit din plin la performanţa istorică obţinută de echipa lui Dan Petrescu. A fost titluar în 29 de meciuri din această ediţie a Ligii 1.

Reclamă

Andrei Burcă a răbufnit la adresa lui FCSB

Burcă i-a „taxat” pe rivali şi le-a amintit că CFR Cluj a ocupa primul loc în cea mai mare parte a timpului. Gruparea din Gruia mai are de jucat chiar derby-ul cu FCSB, care nu mai are nicio miză.

Am văzut și, sincer, mă deranjează. Dar hai să vedem realitatea, cine a fost mereu pe primul loc, câte etape! FCSB vine și spune că merită campionatul după ce a stat doar 20 de minute pe primul loc?! Noi trebuia să avem acele 7 puncte în plus și ei vin să spună asta?!

Noi îi batem 4-1 aici, ei se bucură la 3-3 că ne-au egalat în ultimul minut. Cel mai mult ne-a ambiționat petrecerea lor cu fanii, după ce ne-au bătut cu acel gol deviat. Ziceai că au câștigat Champions League, deși erau încă la două puncte în urma noastră„, a declarat Andrei Burcă pentru gsp.ro.

Reclamă

În trei sezoane la CFR Cluj, Burcă a înscris 8 goluri în 119 meciuri. După ce a câştigat al treilea titlu la rând în tricoul ardelenilor, fundaşul lui Dan Petrescu a anunţat care este marele vis pe care vrea să şi-l îndeplinească.

Să joc în Liga Campionilor! Atunci când am ajuns la CFR mi-am dorit să mi se cânte imnul naționalei și cel din Champions League. La națională am ajuns, dar muzica din UCL am auzit-o cântată doar în play-off-ul cu Slavia Praga. Am fost aproape, dar n-am reușit să ajungem în grupe. Acum asta mi-aș mai dori, însă e foarte greu„, a mai spus Burcă.

Mihai Stoica, potop de ironii pentru CFR Cluj

După ce l-a distrus pe Dan Petrescu, managerul general al FCSB a continuat cu ironii la adresa celor de la CFR Cluj. Mihai Stoica s-a amuzat pe seama stilului defensiv al celor de la CFR Cluj şi a postat noi mesaje ironice la adresa campioanei.

Salutăm campioana ‘fuorigioco’ a României!” şi „Să dăm credit atacului zic” – sunt cele două mesaje prin care Mihai Stoica îşi ironizează rivala.

Dan Petrescu nu i-a uitat pe criticii săi şi l-a ironizat pe Mihai Stoica, cel care îl făcuse praf la finalul meciului dintre CFR şi Unversitatea Craiova.

E clar că la toate cele cinci campionate câştigate am avut o contribuţie. La 3 din ele am fost aproape tot timpul, la celelalte 2 nu am fost tot anul. Dar la toate 5 am şi eu 1% la fiecare trofeu. Acest titlu a fost mai greu decât toate celelalte la un loc. Nu mă aşteptam sincer ca Voluntari să facă un meci extraordinar, la fel cum a făcut şi Craiova azi. Şi-au vândut scump pielea.

S-a văzut că a fost un campionat corect, cei de la Craiova cred că au făcut cel mai bun meci din campionat. Au încercat în toate poziţiile să ne încurce, să dea goluri. Şi a băgat cea mai puternică echipă, cred că 7 fundaşi aveau, cei mai puternici, cei mai înalţi. Au încercat să ne încurce. Craiova nu se bătea pentru niciun loc.

Nu e uşor să câştigi 5 titluri la rând. În continuare aştept să fiu criticat, cum s-a întâmplat de când sunt antrenor aici. Am fost făcut praf şi pulbere non stop! Dar până la urmă medalia e aici. Ceilalţi vorbesc şi eu câştig trofee.

Mi s-a cerut şi demisia, mi s-a spus că nu înţeleg nimic, că jucăm nu ştiu cum. Îi felicit pe cei care, aşa uşor, dau declaraţii despre mine, un antrenor şi un jucător care am făcut ceva pentru fotbalul românesc. Ca jucător mi-am dat viaţa, am scos lumea în stradă, iar ca antrenor uitaţi-vă, fac lumea fericită! Nu merit acest tratament pe care îl am în România, nu merit!„, a declarat Dan Petrescu la conferinţa de presă.

Cum a câștigat CFR Cluj titlul în sezonul 2021-2022

CFR Cluj a început ca din tun campionatul, cu Marius Șumudică pe bancă. A avut șase victorii la rând, moment în care a izbucnit un scandal monstru la echipă și „Șumi” a fost demis de Neluțu Varga. În locul lui a fost adus Dan Petrescu, antrenorul care a câștigat titluri pe bandă rulantă cu CFR.

Ardelenii au pierdut cu FC Botoșani și Rapid, dar au încheiat cu un avans uriaș sezonul regulat. După 30 de etape aveau 76 de puncte, cu 14 mai mult decât urmăritoarea FCSB. Roș-albaștrii au profitat de înjumătățirea punctelor.

Cred că este cel mai bun sezon din istoria fotbalului românesc, ca și rezultate în sezonul regulat. Acum, că se joacă play-off, e altceva. Dar acest record nu aduce nimic. Asta e problema noastră.

Cine naiba se aștepta să fie o asemenea diferență? Sunt șocat de câte puncte are CFR. Nu cred că se va mai întâmpla vreodată. Dacă se va întâmpla așa ceva, în momentul ăla mă las de antrenorat. Nu se va mai întâmpla!„, declara Dan Petrescu la finalul sezonului regulat.

În play-off, clujenii au părut a reuși să mențină ritmul, dar a urmat o perioadă teribilă pentru ei. În decurs de o săptămână au suferit două înfrângeri cu principalele urmăritoare. Universitatea Craiova a învins-o cu un gol marcat de Roguljic în minutul 90+6, după care CFR a pierdut acasă cu FCSB. Octavian Popescu a înscris unicul gol în minutul 74.

Totul părea a se decide în ultima etapă, în derby-ul FCSB – CFR Cluj care urmează să se dispute la Buzău. Echipa lui Gigi Becali a avut șansa să urce pe primul loc, dar a fost egalată la doi de FC Voluntari printr-un gol marcat din poziție suspectă de ofsaid. CFR Cluj a profitat, a învins-o pe Universitatea Craiova, și și-a apărat astfel titlul de campioană.

Reclamă
Citește și:

EMISIUNI

Dan Petrescu, la AS.ro LIVE

Ultimele știri
16:48 Gigi Becali și-a anunțat victoria în războiul cu CSA: „Steaua nu va mai avea voie să folosească numele şi sigla!” 16:33 Ionuț Radu, adio Inter! Românul va pleca la Cremonese: „De luni ni se va alătura!”. Anunțul clubului 16:30 Accident provocat de Mihai Leu la raliul de la Târgu Mureș. Doi copii au fost răniți 15:37 Luka Modric, mesaj pentru Kylian Mbappe, după ce francezul a refuzat-o pe Real Madrid: „Va trebui să trăiască cu decizia luată” 14:56 Zimbru Chişinău – FCSB, LIVE TEXT, ora 20:00. Echipa de start a „roș-albaștrilor”. Vicecampioana, al doilea amical al verii 14:52 NEWS ALERTOlimpiu Moruţan, aproape de a pleca de la Galatasaray: „Am făcut ofertă! Aşteptăm răspunsul până luni!” 14:13 „Lacrimi în ochi!” Cea mai puternică reacţie după ce David Popovici a răbufnit la miezul nopţii: „Fals!” 14:03 Universitatea Craiova a anunţat despărţirea de fundaşul dreapta Antoine Conte. Surpriza pregătită pentru fani 13:50 Programul primei etape a noului sezon! Când se joacă FCSB – U Cluj şi CFR Cluj – Rapid 13:37 Vali Lazăr, optimist după înfrângerea suferită de Dinamo, în primul amical al verii: „Putem să ne batem la play-off”
Pe același subiect
Jucătorii de la Rapid și FCSB, în timpul unui meci
Superliga • 17:56
LPF a anunțat când se joacă derby-ul Rapid – FCSB, din a doua etapă a Superligii
Gigi Becali, la Palat
Superliga • 16:48
Gigi Becali și-a anunțat victoria în războiul cu CSA: „Steaua nu va mai avea voie să folosească numele şi sigla!”
Jucătorii de la FCSB, în timpul amicalului cu FC Sfântu Gheorghe
Fotbal • 14:56
Zimbru Chişinău – FCSB, LIVE TEXT, ora 20:00. Echipa de start a „roș-albaștrilor”. Vicecampioana, al doilea amical al verii
Close