Simona Halep a dat declaraţii după ce s-au încheiat audierile de la TAS: „Nu am avut intenţia de a mă dopa”! Ce a spus avocatul
De Dan Roșu
Publicat: 9.02.2024, 18:00
Simona Halep a dat declaraţii după ce s-au încheiat audierile de la TAS. Patrick Mouratoglou şi fizioterapeuta Candice Gohier au dat şi ei ieri declaraţii la Lausanne. Audierile au fost programate de miercuri până vineri.
TAS preciza anterior că părţile, martorii şi experţii participă la audieri atât personal, cât şi la distanţă. Simona Halep a fost prezentă în persoană, ea fiind audiată miercuri. Audierea a avut loc cu uşile închise, deoarece niciuna dintre dintre părţi nu a solicitat o audiere publică.
Simona Halep a dat declaraţii după ce s-au încheiat audierile de la TAS
Update 18:00: Avocatul Simonei Halep e încrezător după audierile de la TAS: „Argumentele noastre au fost auzite”. Detalii AICI
Update 17:00 Simona Halep, primele declaraţii după ce audierile de la TAS s-au încheiat: „Cred că se va demonstra că nu am avut intenţia de a mă dopa!”. Detalii AICI
Update 10:00: Simona Halep a ajuns la sediul TAS de la Lausanne şi va intra imediat la audieri. Sunt acolo şi reprezentanţii ITIA, cei care au suspendat-o patru ani pe „Simo”.
Update 9:19: Audierea Simonei Halep se va încheia la ora 16:30.
Update 9:14: Scenariul prin care Simona Halep poate scăpa de suspendare. Detalii AICI.
Update 9:00: Simona Halep este așteptată și astăzi la audieri!
8 februarie 2024
Update 21:10: Ce a spus Simona Halep, după a doua zi de audieri la TAS: „Vă repet asta!” Detalii AICI.
Update 17:47: Ilie Năstase, necruţător după ce Patrick Mouratoglou şi-a asumat vina în procesul Simonei Halep. Detalii AICI!
Update 16:51: Simona Halep, pusă la zid în timpul audierilor de la TAS. Detalii AICI!
Update 15:35: Care este cea mai mare problemă pentru Simona Halep în apelul de la TAS! Detalii AICI!
Update 15:20: Patrick Mouratoglou şi fizioterapeuta Candice Gohier şi-ar fi asumat întreaga responsabilitate. Detalii AICI!
Update 12:00: Patrick Mouratoglou şi fizioterapeuta Candice Gohier au fost audiaţi în mai puţin de o oră! Detalii, AICI!
Update 11:00: Patrick Mouratoglou şi fizioterapeuta Candice Gohier vor fi audiaţi astăzi la TAS
7 februarie 2024
Update 23:50: Simona Halep şi Patrick Mouratoglou, filmaţi împreună la Lausanne! Detalii, AICI!
Update 22:30: Reacţia Simonei Halep, după ce a fost audiată mai bine de şase ore la TAS. Detalii, AICI!
Update 18:30: Ce scrie presa internaţională despre audierile la TAS în cazul de dopaj al Simonei Halep. Detalii, AICI!
Update 17:30: Simona Halep, atacată brutal de Pompiliu Popescu: „Dacă o achită, WADA să se desfiinţeze”. Detalii, AICI!
Update 15:00: Patrick Mouratoglou ar urma să fie audiat joi, susţine euronews.ro.
Update 12:50: FRF, alături de Simona Halep. La plecarea spre tragerea la sorţi a grupelor Ligii Naţiunilor, Mihai Stoichiţă a oferit declaraţii despre Simona Halep, fiind convins de nevinovăţia româncei.
„Alături de ea, forever! Alături de ea, forever. Nu este greșeala ei, nu mi se pare că Simona ar fi folosit conștient cine știe ce substanțe. Simona, probabil că a fost îndrumată greșit de cine știe cine. Nu știu ce a gândit Mouratoglou, dar este unfair, dacă a făcut treaba asta”, a declarat Mihai Stoichiţă.
Update 12:44: Ce a declarat Simona Halep, înaintea procesului de la TAS. Detalii, AICI!
Update 12:14: Simona Halep, fără şanse de a scăpa de suspendare la TAS! Detalii, AICI!
Update: 11:00: Simona Halep a ajuns la TAS. Detalii, AICI!
Comisia TAS şi părţile la procedură au stabilit un calendar detaliat al audierilor. Audierea va începe la 7 februarie 2024, la ora 9:30 (10.30 – ora României), cu pledoariile de deschidere ale părţilor, urmate de depoziţiile martorilor şi ale experţilor.
Susţinerile orale de încheiere vor avea loc în ultima zi. Încheierea audierii ar trebui să aibă loc în jurul orei 15:30 (16.30 – ora României), la 9 februarie 2024.
Comisia TAS desemnată să judece această chestiune este formată din Annabelle Bennett (Australia), preşedinte, Jeffrey G. Benz (SUA) şi profesorul Ulrich Haas (Germania).
La cererea părţilor, nu vor fi furnizate informaţii suplimentare cu privire la identitatea participanţilor (reprezentanţi, experţi şi martori).
TAS precizează că Halep nu va face nicio declaraţie pentru mass-media înainte de sfârşitul audierii.
În urma audierii, Comisia TAS va delibera şi va pregăti hotărârea arbitrală care va conţine decizia şi motivarea acesteia.
În acest moment, nu se poate da nicio indicaţie cu privire la data la care va fi pronunţată hotărârea arbitrală finală.
Filmul suspendării Simonei Halep
În 2022, la 21 octombrie, sportiva din Constanţa anunţa că a fost depistată pozitiv cu roxadustat, după un meci din primul tur la US Open.
În 12 septembrie 2023, Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat că un tribunal independent a suspendat-o pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).
Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate. Ca atare, suspendarea fostului număr unu mondial este valabilă de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026.
Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a publicat decizia integrală a tribunalului independent Sport Resolutions în cazul Simona Halep, documentul fiind redactat acolo unde a fost necesar pentru a proteja informaţiile personale de sănătate.
Între altele, se menţionează că fizioterapeuta Candice Gothier este cea care i-a dat sportivei suplimentul contaminat. Halep s-a consultat şi cu antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, care a spus că suplimentul poate fi folosite în siguranţă, deoarece pe etichetă nu figurau substanţe interzise şi nu părea a fi riscant.
Aşa cum a anunţat, Simona a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, în 24 octombrie, iar după lungi tergiversări, TAS a anunţat că acest caz va fi analizat în perioada 7-9 februarie 2024.
În 15 decembrie, într-un interviu pentru Euronews, Simona a recunoscut că a avut un şoc când a fost testată pozitiv şi a reiterat faptul că este nevinovată.
Simona Halep: „Sunt victima unei nedreptăţi”
Tot atunci, ea a anunţat că nu mai colaborează cu Academia Mouratoglou şi că au trecut mai multe luni de când a vorbit ultima dată cu Patrick Mouratoglou.
“Sunt victima unei nedreptăţi. Aştept deja de mai mult de un an. Nu am dormit bine majoritatea timpului. Sunt o persoană emotivă şi înainte de fiecare meci eram stresată şi simţeam asta în stomac. În acest an fiecare zi a fost aşa. Visul meu este să revin, indiferent de vârstă, pentru că vreau să fiu pe teren şi să decid eu cum îmi închei cariera în tenis.
Cred că merit asta, după munca depusă toată viaţa şi sacrificiile făcute pentru tenis. Ar fi un dezastru să stau patru ani departe de tenis. Nici măcar nu vreau să mă gândesc la asta. Sunt pregătită de luptă. Nu renunţ uşor”, a afirmat Halep la finalul anului trecut, într-un interviu pentru Paris Match.
- Simona Halep a fost audiată la TAS, în perioada 7-9 februarie
- Halep a fost suspendată 4 ani de ITIA
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY