Video

Considerată "trădătoare", prinţesa războinică Belbiţă s-a întors în România! "Am fost testată de 7 ori, cred"

Antena Sport Publicat: 20 iulie 2020, 17:23

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Asta chiar dacă, în momentul plecării în Canada spunea "mă puteţi considera trădătoare, chiar nu îmi pasă".

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Belbiţă a slăbit 14 kilograme pentru duelul de pe insula luptelor. Cu ajutorul mamei, singura româncă din UFC îşi face toate poftele acasă.

"Evident că am mâncat ciocolată încă din aeroport. Nici măcar nu am aşteptat să ajung acasă ca să mă înfing în primul tort. Azi dimineaţă m-am trezit la ora 5 şi primul lucru, m-am dus la frigider pentru că mai aveam tort de îngheţată în frigider", a spus Belbiţă. 

"Acum, asta e. Am dureri, nu pot să dorm decât pe spate, nu pot să mă schimb singură. Mami mă ajută să-mi dau tricourile jos şi să le pun înapoi", a mai spus Diana.

Mai mult decât durerea pe care o am fizic, e durerea pe care am avut-o şi pe care încă o am sufleteşte. Mi-am simţit efectiv sufletul aruncat aşa în aer", a mai spus Belbiţă. 

Reclamă
Reclamă

Nici coronavirusul nu o mai sperie pe prinţesa razboinică după experienţa de pe insula luptelor.

"Am fost testată de 7 ori, cred. Numai în ultima săptămână înainte de luptă. Aşa că pot să spun că sunt omul care cred că a devenit imun la virus", a încheiat Diana.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

Lionel Messi e primul jucător care înscrie în 7 meciuri consecutive la Mondiale. Va marca şi cu Capul Verde?
Loading ... Loading ...
Citește și:
1:17 29 iun.

Drama prin care a trecut eroul Canadei. Stephen Eustaquio a plâns la interviu, după golul istoric marcat

1:10 29 iun.

Moment unic la Mondial! Selecționerul Canadei i-a strâns pe jucători în cerc și le-a ținut discurs: „Gândiți-vă ce ați făcut!”

23:45

VideoMudau a oferit faza zilei, în Africa de Sud – Canada: şi-a distrus doi adversari. Canadienii nu au înţeles nimic

23:32

VideoA luat-o valul şi i-a sărit telefonul. Imagini virale cu o suporteriţă a Canadei

23:15

S-a aflat cine este atacantul pe care îl transferă Dinamo!

23:07

VIDEORonaldo a demonstrat că e campion şi în afara terenului. Ce a făcut când l-a văzut pe Rodrygo, starul care a ratat Mondialul

1 Cum arată 16-imile Campionatului Mondial 2026! Iran, marea pierzătoare din faza grupelor 2 Răspunsul lui Eddy Gnahore la oferta FCSB. A decis transferul 3 Mihai Rotaru a primit o ofertă pentru Assad Al Hamlawi. Ce salariu i s-a propus și cât a solicitat patronul Craiovei 4 Anderson Ceara, la altă forță din Liga 1! Anunț fabulos făcut de rivala FCSB: „Undeva la 500-600.000 de euro” 5 Fără Denis Drăguș! Acesta e atacantul pe care Gigi Becali dorește să-l aducă la FCSB. A marcat de 13 ori sezonul trecut 6 Portugalia, traseu infernal la Campionatul Mondial. Când se mai pot duela Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi
Citește și