Marius Lăcătuş a fost surprins cu lacrimi în ochi la lansarea cărţii sale, „Lăcă7uş – 7 paşi”. „Fiara” a ţinut un discurs emoţionant, în care le-a mulţumit soţiei şi fiicei sale.
Atunci când a vorbit de familia lui, Marius Lăcătuş s-a emoţionat şi a vărsat câteva lacrimi. El le-a mulţumit şi foştilor săi colegi şi foştilor antrenori pe care i-a avut în carieră.
Marius Lăcătuş, cu lacrimi în ochi la lansarea cărţii sale, „Lăcă7uş – 7 paşi”: „Mi-e cam greu”!
„Eu sper ca această carte să aibă un impact pozitiv asupra celor tineri în primul rând şi după aceea celor care s-au obişnuit cu noi, cu performanţele pe care le-am obţinut. În primul rând mă refer aici la tineret.
Dacă li se va povesti tot ce apare în carte, eu sunt convins că aceşti copii vor creşte frumos şi se vor îndrepta către sport în primul rând.
Nu prea îmi place să vorbesc mult, dar aş dori să le mulţumesc încă o dată colegilor de echipă, care au fost alături de mine şi cu care am reuşit performanţe extraordinare. Fără aceste performanţe probabil că această carte nu mai apărea. Fără performanţă nu te bagă nimeni în seamă.
Vreau să le mulţumesc antrenorilor pe care i-am avut, Mihai (n.r.: Stoichiţă) este plecat, probabil are treabă cu echipa naţională, nea Ţiţi (n.r: Dumitru Dumitriu), antrenorilor care mi-au dat ocazia să joc atât la Steaua, cât şi la echipa naţională, conducătorilor de club, de la Federaţie. Şi nu în ultimul rând aş vrea să mulţumesc familiei.
Mi-e cam greu. Vreau să mulţumesc soţiei Mariana, fiicei Alexandra, pentru că mi-au fost alături tot timpul, m-au încurajat, m-au înţeles şi în momentele grele întotdeauna au încercat să îmi ridice moralul. Le mulţumesc frumos încă o dată”, a spus Marius Lăcătuş la evenimentul de lansare a cărţii sale.
Cartea „Lăcă7uş – 7 paşi” a fost lansată în ziua în care Steaua a aniversat 77 de ani de la înfiinţare
Cartea „Lăcă7uş – 7 paşi”, dedicată fostului fotbalist Marius Lăcătuş, a fost lansată, vineri, în ziua în care Clubul Sportiv al Armatei Steaua a aniversat 77 de ani de la înfiinţare.
La evenimentul de lansare, care a avut loc la Stadionul Steaua, au participat componenţi ai „Generaţiei de Aur” precum Gheorghe Hagi, Ilie Dumitrescu şi Bogdan Stelea, dar şi alţi mari fotbalişti români printre care s-au aflat Ioan Andone, Ştefan Iovan şi Helmuth Duckadam, relatează agerpres.ro.
Câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, Marius Lăcătuş, a declarat că iniţial nu a dorit să apară această carte, însă ulterior a acceptat tocmai pentru că ea îi poate convinge pe tineri să facă sport.
„Nu a fost uşor să accept această carte pentru că nu m-am gândit niciodată la acest lucru. Dar când am înţeles că această carte este pentru a-i convinge pe cei tineri să facă sport, să facă mişcare, nu numai fotbal, sigur că am fost de acord. În plus, noua generaţie dacă nu m-a văzut jucând, are acum posibilitatea să mă descopere şi să citească în carte interviuri cu jucători foarte mari, foşti mari antrenori şi conducători. Eu sper ca această carte să aibă un impact pozitiv asupra celor tineri”, a spus Lăcătuş.
„Este o moştenire pe care o las”
„Este într-un fel şi o moştenire pe care o las… sper ca toţi cei care vor citi să retrăiască la rândul lor momentele trăite de noi şi să îşi dea seama de performanţele pe care le-am realizat. Am vrut de asemenea să transmitem prin carte faptul că totul este posibil şi că nu există nu se poate. Dacă noile generaţii vor pleca de la aceste gânduri, poate în viitor vom avea din nou performanţe la nivelul echipei naţionale şi la nivel de club”, a adăugat fostul număr 7 al echipei Steaua.
Fostul căpitan al echipei naţionale a României, Gheorghe Hagi, a declarat la finalul evenimentului că Marius Lăcătuş merita o asemenea carte prin care să i se onoreze munca depusă în fotbal.
„Marius este prietenul, fratele nostru, un jucător special, un coleg extraordinar şi un om special. Pe teren avea mereu un spirit de învingător, era ambiţios şi cred eu că aceasta a fost calitatea lui cea mai mare. Mă bucur pentru el că are şi parte de momentele acestea, pentru că anii trec şi practic aşa se cinsteşte şi se onorează o muncă bine făcută în timp. Este o moştenire pentru tineri, care pot astfel să citească despre noi, pentru că avem o istorie despre care putem să vorbim, o istorie în care s-au făcut lucruri foarte mari”, a afirmat Hagi.
„Este un testament pe care Marius Lăcătuş îl lasă moştenire viitoarelor generaţii”
Fostul fotbalist George Ogăraru, unul dintre autorii cărţii, a menţionat că volumul se doreşte a fi o punte între generaţii.
„Proiectul ‘Lăcă7uş – 7 paşi’ a luat naştere acum doi ani când am identificat nevoia tinerilor de a se raporta la nişte valori şi principii solide pentru a putea să reuşească în viaţă. Această carte are rolul de a face punte între generaţii… de a convinge actuala generaţie de potenţialul fotbaliştilor români. În acelaşi timp este şi un testament pe care Marius Lăcătuş îl lasă moştenire viitoarelor generaţii cu speranţa de a ne bucura, cândva în viitor, din nou de o Cupă Europeană şi, Doamne-ajută, de o Cupă Mondială”, a explicat Ogăraru.
La rândul său, comandatul CSA Steaua, Răzvan Ştefan Bichir, a declarat: „Este o carte despre unul din idolii stelişti, un idol al tribunelor, o legendă a clubului care ne-a reprezentat cu cinste. Această lansare este cu atât mai importantă pentru noi cu cât are loc în ziua în care Steaua Bucureşti împlineşte 77 de ani. Sunt 77 de ani de performanţă, 77 de ani în care sportivii stelişti au dus România pe cele mai înalte culmi. Dacă tot ne-am legat de cifra 7, 77 de ani, 7 iunie… am ajuns la Marius Lăcătuş, căruia îi mulţumim pentru tot ce a făcut la Steaua, atât ca jucător, cât şi ca antrenor”.
Cartea „Lăcă7uş – 7 paşi”, un proiect al „Asociaţiei pentru Cultură şi Sport George Ogăraru”, avându-i ca autori pe Vasile Lupaşc Sfinteş şi George Ogăraru, poate fi achiziţionată la preţul de 50 de lei din magazinul online al CSA Steaua.
- Rapid – Hermannstadt 1-0. O nouă victorie pentru Marius Şumudică în Giuleşti! Golul lui N’Jie a decis soarta meciului
- Aleksandar Mitrovic, hattrick de senzaţie în Al Hilal – Esteghlal 3-0! Sârbul a ajuns la 4 goluri în Liga Campionilor Asiei
- Mihai Stoica l-a contrazis pe Gigi Becali înainte de FCSB – Midtjylland! Anunţ despre accidentările roş-albaştrilor