Raphinha a avut gol anulat cu Haiti și a părăsit apoi terenul accidentat / Getty Images
Brazilia are bătăi de cap la Campionatul Mondial. Nu neapărat cu adversarii: echipa lui Ancelotti este aproape sigură de calificarea în 16-imile competiției, în condițiile unui avantaj liniștitor cu Haiti, asta după egalul cu Maroc din prima etapă.
World Cup 2026, prima ediţie de Cupă Mondială care va avea la start 48 de echipe, a început pe 11 iunie, urmând ca finala să se dispute pe 19 iulie. Toate meciurile de la turneul final găzduit de Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic vor fi transmise în Universul Antena.
Raphinha a ieșit accidentat cu Haiti
Însă selecționerul italian are motive de îngrijorare din cauza accidentărilor. Despre situația lui Neymar se vorbește încă de la reuniunea lotului: fostul star de la Barcelona și PSG nu a jucat în primele două partide, iar prezența la meciul cu Scoția rămâne incertă
Însă meciul cu Haiti a adus un nou motiv de îngrijorare. La un minutul după golul de 2-0 al lui Cunha, fără să fie atins de vreun adversar, Raphinha a ridicat un braț către banca de rezerve și a cerut schimbare! Jucătorul Barcelonei a fost înlocuit imediat cu Rayan, jucătorul celor de la Bournemouth.
Grijile sunt cu atât mai mari cu cât Raphinha a avut probleme medicale în primăvară. El s-a accidentat la meciul amical al Braziliei cu Franța, și a revenit abia la partida de pe 10 mai dintre Barcelona și Real Madrid, când a jucat 26 de minute. Apoi a prins 63 de minute contra lui Betis. Înainte de meciul cu Maroc, în care a fost integralist, Raphinha a prins 45 de minute, respectiv 71 de minute în partidele amicale cu Panama și Egipt.
- Croația – Ghana 0-0, pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY. Meci de totul sau nimic
- Panama – Anglia 0-0, ACUM, pe Antena 1 şi AntenaPLAY. Harry Kane promite spectacol
- “E Franţa principala candidată la trofeu?” Lupescu şi Andone, păreri diferite! Cine ar putea concura cu Les Bleus
- Jurnal Antena Sport | Mondialii fac cinste
- Jurnal Antena Sport | Minunea de la Houston































