Ce a putut face Adrian Ilie, când a aflat de pasiunea fiicei lui: „Nu m-a luat în serios, dar…”
Publicat: 21.03.2025, 17:25.

Adrian Ilie şi fiica lui, Milana/ Colaj Hepta, Instagram
Fiica lui Adrian Ilie a dezvăluit ce a putut face tatăl ei când a aflat de pasiunea ei. Milana a povestit cum a reacţionat „Cobra”, în momentul în care i-a spus că vrea să-i calce pe urme şi să joace fotbal.
Milana Ilie, în vârstă de 24 de ani, a început să joace fotbal la Şcoala Americană din România. În prezent, aceasta este antrenoare tot la clubul unde a şi început să practice fotbalul.
Ce a putut face Adrian Ilie, când a aflat de pasiunea fiicei lui
Milana a povestit ce s-a întâmplat când Adrian Ilie a aflat că ea vrea să joace fotbal. Fostul internaţional nu şi-a luat în serios fiica, până în momentul în care a venit pentru prima dată la un meci al ei.
Ulterior, văzând că fiica lui este implicată la un club serios, Adrian Ilie a ajutat-o şi i-a oferit mai multe sfaturi. Milana a dezvăluit chiar că a primit de la tatăl ei şi scheme de joc, pentru a le aplica la echipa la care juca.
„Nu m-a luat foarte în serios. Zicea: „Foarte bine, du-te, dar…”. Cum crede toată lumea, că nu prea se face fotbal, că nu e prea serios, că te duci, dai cu mingea puțin acolo. A venit la primul meci, mi se pare, și și-a dat seama că chiar se joacă, adică era foarte drăguț. I-a plăcut și lui. A venit și ne-a dat și niște scheme, de cornere, de lovituri libere. Și am dat foarte multe goluri din schemele alea, foarte multe
Ne-a învățat acolo. N-a fost nici surprins, că mă gândesc că și-a dat seama că îmi place, dar cred că la început nu prea m-a luat în serios. A zis: „Aa… du-te și joacă”, a declarat Milana Ilie, conform iamsport.ro.
Adrian Ilie o ajută cu sfaturi pe fiica lui
Totodată, Milana Ilie a dezvăluit că tatăl ei o ajută cu sfaturi şi în cariera de antrenoare, venind uneori şi la meciuri.
„Chiar anul ăsta m-am dus la el și nu știam cum să fac formația, pentru că aveam niște jucătoare foarte bune care erau bune pentru centru, dar, în același timp, nu prea aveam nimic pe părți și nu știam cum să le împart. Foarte repede m-a întrebat cine știe să șuteze… Îi ziceam: „Aia, aia, aia.”
Și îmi zicea: „Pe asta o pui acolo, pe asta o pui acolo.” Imediat se prindea, e altceva când știi. Mi se pare că a și venit la un meci, imediat își dă seama că are deja ochiul format, cine trebuie să stea unde și așa. Nu prea s-a băgat foarte mult, dar când vedea ceva care trebuia spus, îmi spunea imediat și făceam”, a mai spus Milana Ilie.
Milana îi calcă pe urme tatălui ei celebru
Milana Ilie le antrenează pe fetele de la Şcoala Americană din Bucureşti. A fost dragoste la prima vedere când a văzut că logoul echipei e un liliac, la fel ca la Valencia, unde a jucat tatăl ei, Adrian Ilie.
„Da, este chiar întâmplător, aşa s-au nimerit lucrurile. Eu când am venit la şcoală, din clasa a 6-a până în a 12-a, am jucat fotbal şi am văzut echipamentul… Liliacul! Am zis gata, e clar!
Dacă nu am mai avut un frate, trebuia să duc şi eu un pic tradiţia…”, a declarat Milana Ilie pentru AntenaSport.
„Pentru mine cel mai important este că mă susţine şi vine aici tot timpul. Eu merg tot timpul când se duce tata la evenimente care se organizează cu Generaţia de Aur”, a precizat Milana.