
Ryan Giggs / Profimedia Images
Ryan Giggs (51 de ani) a fost implicat într-un scandal de proporţii atunci când a avut o relaţie cu soţia fratelui său. Fostul star al lui Manchester United s-a întâlnit pe ascuns cu Natasha Lever, care în 2011 era căsătorită cu fratele lui Ryan Giggs, Rhodri.
După izbucnirea scandalului, în 2011, Rhodri Giggs a decis să divorţeze de Natasha Lever. Divorţul s-a pronunţat în 2013. Relaţia dintre Ryan Giggs şi cumnata lui ar fi durat 8 ani.
Ryan Giggs i-a plătit 1 milion de lire sterline fratelui său pentru a încheia scandalul
Scandalul încă îl urmăreşte pe Ryan Giggs. O glumă virală face acum furori pe reţelele de socializare. „Victimă” a căzut şi Steven Gerrard.
„Dacă soţia lui Ryan Giggs ar divorţa de el şi i-ar lua jumătate din tot ce are, ea încă ar avea cu 6 titluri Premier League mai mult decât Steven Gerrard”, a fost gluma postată pe contul de Facebook „Empire Football”, care a adunat sute de like-uri şi de comentarii pe reţeaua de socializare.
Ryan Giggs are 13 titluri de campion al Angliei cu Manchester United. Totodată, a cucerit de două ori Liga Campionilor cu „Diavolii roşii”. Steven Gerrard nu a reuşit să câştige niciodată titlul în Anglia cu Liverpool. Are, totuşi, o Ligă a Campionilor, cucerită în finala „nebună” din 2005 cu AC Milan, atunci când „cormoranii” au revenit de la 0-3 şi s-au impus la loviturile de departajare.
Ryan Giggs i-a plătit fratelui său, Rhodri, 1 milion de lire sterline pentru a pune capăt scandalului. Între timp, atât Rhodri, cât şi Ryan Giggs şi-au refăcut viaţa cu alte femei. După ce a divorţat de prima soţie, Stacey Cooke, cu care are doi copii, în 2017, Ryan Giggs s-a căsătorit cu Zara Charles. Cei doi au împreună o fetiţă.
Nu cu mult timp în urmă, Rhodri Giggs s-a destăinuit legat de scandalul în care a fost implicat, alături de fratele lui celebru.
„Totul s-a întâmplat în urmă cu 14 ani, am doi copii cu altcineva și am făcut o grămadă de bani din chestia aia. Am șters tot cu buretele. Au trecut 14 ani, am făcut 1 milion de lire”, a dezvăluit Rhodri Giggs într-un schimb de mesaje de pe social media.
