Închide meniul

„A fost sfătuit prost” Gabi Balint, semnal de alarmă pentru Andrei Ivan: „Pleci și retrogradat și fără bani”

Alex Ioniță Publicat: 13 mai 2025, 16:50

„A fost sfătuit prost Gabi Balint, semnal de alarmă pentru Andrei Ivan: „Pleci și retrogradat și fără bani

Foto: X (Twitter) - Adanaspor

Gabi Balint a vorbit despre situația incredibilă în care se află Andrei Ivan. Atacantul care era văzut, în trecut, drept o vedetă la Universitatea Craiova a fost împrumutat în liga a 2-a din Turcia, însă a retrogradat în al 3-lea eșalon. De asemenea, turcii nu i-au plătit salariul românului. Balint a venit acum cu un semnal de alarmă pentru atacant.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Potrivit unor informații apărute recent, Andrei Ivan nu a primit niciun salariu la Adanaspor, echipa care l-a împrumutat de la Universitatea Craiova. Atacantul urmează să îi dea în judecată pe turci, pentru a-și primi banii.

Gabi Balint a venit cu un semnal de alarmă pentru Andrei Ivan

Gabi Balint a dezvăluit că el a fost cel care l-a promovat pe Andrei Ivan la echipa mare a Universității Craiova, în perioada în care antrena echipa din Bănie. Totuși, acesta a evidențiat faptul că atacantul a luat o decizie greșită atunci când a ales să evolueze în liga a 2-a din Turcia.

În opinia lui Balint, Andrei Ivan a fost sfătuit prost. Fostul internațional este de părere că atacantul nu ar fi trebuit să ajungă la o echipă care se lupta pentru salvarea de la retrogradarea în liga a 3-a.

Gabi Balint este astfel de părere că Andrei Ivan trebuie să pună „osul la treabă”, pentru a-și relansa cariera.

Reclamă
Reclamă

„Eu îl cunosc bine pe Andrei Ivan. Eu l-am promovat în echipa mare a Craiovei încă de pe la 17-18 ani, iar el era un atacant cu multe, dar foarte multe calități. Noi eram atunci în Liga 2 cu Craiova. Dar încă de la antrenamente ne demonstra că este un fotbalist cu un uriaș potențial, iar acum îmi vine greu să cred că el a ajuns într-un asemenea impas.

El s-a dus în Turcia cu gândul să se pună probabil pe picioare, dar se pare că mai rău și-a făcut. E tragic dacă a și retrogradat cu Adanaspor în Liga 3 din Turcia și dacă nici financiar nu ai rezolvat nimic cu acest transfer, atunci de ce naiba ai acceptat să te duci într-un loc în care de la început trebuia să îți pui niște semne de întrebare? Eu nu știu cine l-a sfătuit să meargă la o echipă de Liga 2 din Turcia, care se bătea la salvarea de la retrogradare, dar e clar că a fost sfătuit prost”, a spus Gabi Balint, citat de prosport.ro.

Gabi Balint: „A ieșit și mai rău”

„El trebuia să își strângă toate datele despre acea echipă și acel campionat. Uite că acum a ieșit și mai rău. Pleci din Turcia și retrogradat și fără bani. Eu cred că Ivan trebuie să se schimbe total. Trebuie să își facă o analiză și să pună din nou osul serios la treabă.

Reclamă

Nu știu ce intenții are Mirel Rădoi față de el, dar mi-ași dori ca Mirel să îi dea o șansă lui Ivan. Poate că Mirel Rădoi este cheia ușii pe care trebuie să o deschidă Ivan. Să pună serios osul la treabă și să redevină fotbalistul pe care îl știm cu toți. Altfel, este păcat de toate calitățile pe care le are. Fotbalul românesc are nevoie de Andrei Ivan”, a mai spus fostul internațional.

Andrei Ivan a adunat 15 meciuri în tricoul celor de la Adanaspor, în care a marcat un singur gol și a oferit o pasă decisivă. În momentul de față, atacantul de 28 de ani este cotat la suma de 1,2 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

În cariera sa, Andrei Ivan a mai evoluat pentru: Sporting Pitești, Universitatea Craiova, Kuban Krasnodar și Rapid Viena. La echipa națională a adunat, până în prezent, 17 selecții în care a marcat un singur gol.

Transferurile pregătite de Mirel Rădoi la Universitatea Craiova, pentru sezonul viitor: „Să fie indestructibil”

Sorin Cârţu a dezvăluit ce transferuri se pregătesc la Universitatea Craiova, pentru sezonul viitor. Preşedintele oltenilor a anunţat că echipa trebuie îmbunătăţită pe „axul central”.

Sorin Cârţu a declarat că Universitatea Craiova are nevoie de un fundaş central, un mijlocaş închizător şi un atacant, în vederea sezonului viitor.

Totodată, Sorin Cârţu şi-a recunoscut interesul pentru transferul lui Denis Alibec, de la Farul. Preşedintele oltenilor a transmis însă că mutarea e greu de realizat.

„Am văzut că se tot vorbea de Alibec. Mie mi-ar plăcea. Dar nu știu cât e de adevărată treaba. Voi știți punctul meu de vedere, pe care l-am mai expus și nu mă dezic de el. Nu l-am inventat eu. E regulă. Axul central al echipei, din care fac parte mijlocașii, fundașii centrali, portarul, trebuie să fie oțel acolo. Să fie indestructibil.

E clar că avem nevoie de fundași centrali. Dacă lui Zajkov nu i s-a prelungit contractul, trebuie să iei un fundaș central. Ai nevoie de un mijlocaș la închidere ca să îi dai concurență mai mare lui Screciu sau să îl treci fundaș central.

Sunt analize pe care le fac ei și acționează în consecință. E clar că trebuie fundaș central, mijlocaș defensiv, atacant. Sunt jucători care trebuie să vină pentru a avea șansa de a îți îndeplini obiectivele”, a declarat Sorin Cârţu, conform fanatik.ro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Se va califica FCSB în grupa Ligii Campionilor?

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
16:28

Dan Petrescu, probleme mari de sănătate! Ar putea ajunge, de urgenţă, la spital: „Trebuie să se trateze”

15:51

Cristi Săpunaru şi-a anunţat retragerea de la Rapid. Mesaj cu lacrimi în ochi: „Nu va fi un adio, ci un nou început”

15:36

Norvegia – Germania şi Canada – Franţa, meciurile zilei la Campionatul Mondial de hochei

15:01

Gigi Becali, remarcat surpriză la Dinamo: „Slăbănogul ăla, jucător adevărat”. Ce a spus despre transferul lui Dennis Politic

14:56

Peste 2.000 de oameni au făcut sport la Sport Arena Streetball în Parcul Drumul Taberei

14:53

„Niciun regret”. Carlo Ancelotti, prima reacţie după plecarea de la Real Madrid. Când îşi va începe mandatul în Brazilia

1 Programul şi rezultatele meciurilor de la Campionatul Mondial de hochei (9 – 25 mai, AntenaPLAY) 2 Dennis Politic, răspuns pentru Gigi Becali. Jucătorul dorit de FCSB şi-a decis soarta 3 Gigi Becali a reacţionat după postarea controversată a lui Daniel Bîrligea! Mesaj clar al patronului FCSB 4 Probleme pentru cei de la Poli Iaşi! Moldovenii nu au primit licenţa de Liga 1. Anunţul clubului 5 Suma pe care o va încasa Istvan Kovacs după ce va arbitra finala Ligii Campionilor, Inter – PSG 6 „De ce eşti prost?” Gigi Becali, derapaj la adresa lui Marius Şumudică! Ce i-a transmis antrenorului Rapidului
Citește și