Gabi Balint (63 de ani) a rămas profund impresionat de faptul că cei mici, veniţi pe Ghencea la sărbătoarea Stelei, îi ştiau pe eroii de la Sevilla.
Legendele care au cucerit Cupa Campionilor au sărbătorit cu fanii împlinirea a 40 de ani de la cea mai mare performanţă a unei echipe de club româneşti din istorie. Sărbătoarea nu a fost umbrită nici de înfrângerea Stelei, 0-2, cu Sepsi, pe teren propriu.
Gabi Balint: „Cu fiecare an ce a trecut am realizat cât de important a fost acel trofeu pe care l-am câştigat la Sevilla”
„Am îmbătrânit, cam mult. Au trecut mulţi ani, dar sentimentul e acelaşi, pe care l-am avut chiar şi atunci. Cu fiecare an ce a trecut am realizat cât de important a fost acel trofeu pe care l-am câştigat la Sevilla.
Suntem mândri că am reuşit să facem acest lucru, că am reuşit să mai câştigăm şi alte trofee, Supercupa Europei, am mai fost într-o finală (n.r: cu AC Milan, în 1989, pierdută, 0-4), am avut patru ani foarte buni atunci.
Jucam fotbalul actual. O echipă care juca ofensiv, care făcea pressing avansat, care avea o circulaţie rapidă a mingii, a jucătorilor. Practicam un fotbal modern, cel de astăzi. Chiar revăzând meciul cu Anderlecht, pentru că acela a fost cel mai frumos din istoria Stelei, vezi acum, cu alţi ochi, de specialist, faţă de cum l-am văzut atunci.
„Am «născut» mulţi suporteri odată cu trofeul pe care l-am câştigat”
Toţi eram emoţionaţi, şi obosiţi, că de ieri am tot avut activităţi, şi e normal să fii obosit. Mă uitam, că de-abia căram cupa.
Am rămas uimit, foarte mulţi copii ne ştiau pe nume pe fiecare, Boloni, Balint. Simpatici foc copiii. Cred că au bunici şi părinţi stelişti. Ne ştiau pe toţi.
Am «născut» mulţi suporteri în momentul ăla. Foarte mulţi care erau nehotărâţi sau erau copii au devenit stelişti odată cu trofeul pe care l-am câştigat.
(n.r: E cea mai mare durere faptul că Steaua e în Liga a 2-a?) Da, e o problemă pe care o ştim. Am înţeles că se fac eforturi mari, am vorbit şi cu domnul ministru (n.r: ministrul Apărării, Radu Miruţă) astăzi, îl văd foarte hotărât, sper să găsească soluţii. E nevoie să vină oameni să investească, fiindcă altfel e păcat, de nume, de stadion”, a declarat Gabi Balint, într-o conferinţă de presă, după sărbătoarea de pe Ghencea.
- Oficial! Plecare de la Universitatea Craiova: „A venit momentul să-mi iau la revedere”
- Omul care a refuzat proiectul spectaculos al lui Gigi Becali la FCSB a dat cărţile pe faţă: „Nu s-a pus problema”
- CFR Cluj – Tromso LIVE TEXT (19:30), turul 3 preliminar din Conference League. Clujenii vor dubla cu Brighton
- „Cel mai bun din România!” Edi Iordănescu apreciază ultimul transfer făcut de Rapid
- Done deal! Diomande zboară către Madrid pentru vizita medicală! Cât o va costa pe Real


































