Vlad Chiricheş (36 de ani) este dorit de Mirel Rădoi (45 de ani) la Gaziantep. Presa turcă a anunţat că Vlad Chiricheş este principalul transfer dorit de Rădoi, care a debutat cu două înfrângeri pe banca lui Gaziantep, 0-3 cu Eyupspor şi 0-2 cu Beşiktaş.
Chiricheş şi-a reziliat, recent, înţelegerea cu FCSB, care expira oricum la finalul sezonului. Gigi Becali (67 de ani) l-a tot criticat pe jucător înainte ca acesta să plece. Cel mai recent îi transmitea lui Rădoi, înainte ca antrenorul să plece, că nu mai vrea să îl vadă în echipă. Rădoi l-a titularizat, totuşi.
Vlad Chiricheş, dorit de Mirel Rădoi la Gaziantep!
„Noul antrenor al echipei roșii și negre, Mirel Radoi, a început pregătirea listei de transferuri. Fundașul Vlad Chiricheș, care este compatriotul său și a lucrat cu el o perioadă, este în fruntea listei”, a scris publicaţia turcă gaziantepolusum.com.
Vlad Chiricheş este cotat la 250.000 de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com. A evoluat în trecut în 78 de meciuri pentru naţionala României, fiind şi căpitanul tricolorilor.
12 meciuri a adunat Vlad Chiricheş în acest sezon în campionat pentru FCSB. A jucat 5 meciuri în Europa League şi unul în Cupa României. Nu a marcat niciun gol şi nu a reuşit niciun assist în aceste partide.
- Radu Drăgușin, debut excelent la Fiorentina! Nota primită de stoperul român, după un meci în care a pasat decisiv
- Cristiano Ronaldo pe locul 3, Lukaku pe locul 2! Cum arată clasamentul all-time al sumelor cumulate date pe jucători
- Andrei Borza, integralist în surpriza începutului de sezon în Turcia! Cum s-a descurcat în Galatasaray – Corum 2-2
- Ciro Immobile s-a retras din fotbal la 36 de ani. Italianul, omagiat de Paris FC într-un mod superb
- Cristiano Ronaldo și-a „betonat” averea înainte să se căsătorească! Ce contract a semnat ca să spună „da”
































