O nouă bătaie între titularii lui Real Madrid! Unul dintre jucători a ajuns la spital, iar clubul a intervenit!
După scandalul de ieri dintre Fede Valverde (27 de ani) şi Aurelian Tchouameni (26 de ani), o nouă bătaie a izbucnit astăzi între cei doi!
Fede Valverde a ajuns la spital, iar de data aceasta clubul a intervenit.
Fede Valverde şi Tchouameni s-au luat iar la bătaie, iar uruguayanul a ajuns la spital!
Potrivit Marca, incidentul a fost descris ca fiind „foarte grav” de către surse apropiate vestiarului lui Real Madrid. Mai mulţi membri ai echipei au intervenit, bătaia fiind mult mai serioasă decât cea de ieri.
După incident a avut loc o şedinţă de urgenţă în vestiarul lui Real Madrid. Scopul acestei şedinţe este să liniştească spiritele, dar publicaţia citată a scris că atmosfera este foarte tensionată în vestiarul lui Real Madrid, iar lucrurile sunt departe de a fi rezolvate.
Barcelona este foarte aproape să cucerească titlul în Spania, având 11 puncte peste Real Madrid cu 4 etape înainte de final. Duminică, de la ora 22:00, are loc El Clasico, pe terenul Barcelonei, iar un egal ar declanşa sărbătoarea pe Camp Nou, titlul fiind şi mai „dulce” pentru catalani dacă ar reuşi să îl obţină chiar într-un meci cu marea rivală.
Sezonul pare a fi ratat complet pentru Real Madrid, care urmează să aibă un nou antrenor. Preşedintele Florentino Perez (79 de ani) şi-l doreşte pe Jose Mourinho (63 de ani) ca înlocuitor pentru Alvaro Arbeloa (43 de ani).