„Am vrut să-l transferăm!” Fatih Terim, anunț uriaș. Dennis Man, pe lista lui Galatasaray. Ce s-a întâmplat la negocierile cu Parma
De Alexandru Ivan
Publicat: 5.11.2021, 0:32
Galatasaray a purtat tratative cu Parma, dar formația Cim Bom s-a lovit de refuzul șefilor de la Parma.
Fatih Terim: „Am vrut să-l transferăm pe Dennis Man!”
Cu toate acestea, Fatih Terim a precizat că nu a renunțat la transferul internaționalului român. Dennis Man încă mai are șanse să ajungă la Istanbul, lângă Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău.
„Am vrut să îl transferăm pe Dennis Man în trecut. Parma nu a vrut să îl lase. Nu am fost foarte insistenți, dar da, l-am vrut. Parma a zis că nu îl cedează, chiar dacă evoluează în Serie B. Noi rămânem deschiși în continuare. Nu știu ce se va întâmpla în perioada de transferuri din ianuarie”, a spus Terim, potrivit Fotomac.
Doar șapte meciuri a bifat Dennis Man la Parma în acest sezon. Românul are în cont două goluri. Potrivit transfermarkt, cota lui piață este de 10 milioane de euro, fiind cel mai valoros jucător din Serie B.
Giovanni Becali, despre transferul lui Dennis Man la Galatasaray
Dennis Man poate ajunge la Galatasaray în această iarnă. Fatih Terim îl vrea pe jucătorul Parmei şi Galata oferă până la 7 milioane de euro pentru el. Italienii cer 11, dar Giovanni Becali susţine că cele două părţi pot ajunge la un numitor comun.
„Dacă Parma ar fi avut nevoie de bani, dacă nu ar fi avut patronul atât de bogat, Man poate era deja la Istanbul. El este o soluție incredibilă pentru Galatasaray. Man în dreapta și Moruțan în spatele vârfurilor ar fi ceva extraordinar pentru Fatih Terim! Dennis Man este o soluție și în acest moment, mai ales dacă în iarnă Parma va ști unde e în clasament și ce șanse are să repromoveze în Serie A. Fatih Terim mi-a zis că îl dorește pe Man la Galatasaray.
Pe el nu-l interesează unde e Parma, cum e Parma în clasament, el vrea jucătorul, îl vrea pe Man! Mi-a cerut să facem transferul! Lui Fatih Terim îi place Man foarte mult, asta vă spun clar. Galatasaray nu poate da însă mai mult de 6-7 milioane de euro pe Man, iar Parma cere 11 milioane, cu cât l-a luat de la Steaua (n.r. – FCSB). Sunt doar vorbe acum, faptele contează până la urmă.
Poate fi chiar și un transfer definitiv, poate fi un împrumut pe un an și jumătate cu opțiune obligatorie de cumpărare peste 3 ani sau un împrumut cu o sumă fixă… Sunt mai multe posibilități, vorbim și vedem unde ajungem. Știu sigur că salariul lui Man nu ar fi o problemă pentru Galatasaray. O problemă ar fi doar suma de transfer, modul cum s-ar realiza mutarea de la Parma la Galatasaray”,a spus Becali, citat de fanatik.ro.
- Fatih Terim, anunț uriaș
- Dennis Man, pe lista lui Galatasaray
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY