Marocul a fost declarat marţi, în mod şocant, câştigător al Cupei Africii Naţiunilor de către Comisia de Apel a confederaţiei africane, care a anulat victoria Senegalului obţinută într-o finală haotică disputată în ianuarie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Brahim Diaz a aflat pe terenul lui City că a câştigat Cupa Africii pe Naţiuni

Brahim Diaz, cel care a ratat un penalty incredibil în prelungirile finalei, a auzit vestea când încă sărbătorea victoria lui Real Madrid de pe terenul lui Manchester City.

Acesta a ridicat mâinile în aer şi s-a bucurat teribil spre tribună, făcând semn că a auzit despre vestea uriaşă.

Decizie incredibilă: Maroc a fost declarată câştigătoarea Cupei Africii pe Naţiuni

Senegalul a fost „declarat învins la masa verde în finală”, iar victoria sa cu 1-0 în urma prelungirilor devine o victorie cu 3-0 a ţării gazdă, Marocul, a anunţat Comisia de Apel a Confederaţiei Africane de Fotbal (CAF).

În finala de la Rabat, din 18 ianuarie, Senegalul a părăsit terenul în semn de protest în timpul prelungirilor, timp de 15 minute, iar suporterii au încercat să invadeze terenul când Marocului i s-a acordat un penalti.

La reluarea meciului, lovitura de la 11 metri executată de atacantul marocan Brahim Diaz a fost apărată, iar Senegalul a marcat singurul gol în prelungiri.

La o primă audiere disciplinară, CAF a aplicat amenzi şi suspendări în valoare totală de peste 1 milion de dolari jucătorilor şi oficialilor din Senegal şi Maroc, dar a menţinut rezultatul meciului.

Cazul ar putea ajunge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.