Gabriela Ruse, a şasea favorită, a fost învinsă fără drept de apel de spaniola Kaitlin Quevedo, cu 6-3, 6-1, marţi, în prima rundă a turneului UniCredit Iaşi Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 246.388 de euro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ruse (28 ani, 72 WTA) s-a înclinat după o oră şi 38 de minute în faţa jucătoarei iberice (20 ani, 100 WTA), la primul său duel.

Gabriela Ruse, OUT de la Iaşi Open, încă din primul tur

România rămâne astfel cu două jucătoare pe tabloul principal de simplu, Miriam Bulgaru şi Ilinca Amariei (venită din calificări).

Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Jaqueline Cristian au declarat forfait pentru acest turneu.

În alt meci din primul tur, Elina Avanesian (Armenia), finalista din 2024, a învins-o pe japoneza Moyuka Uchijima, cu 6-2, 6-4.