Închide meniul

Cine a fost Emeric Ienei. De ce n-a primit medalie la Sevilla în 1986 și ce i-a spus Ceaușescu după câștigarea Cupei Campionilor

Radu Constantin Publicat: 5 noiembrie 2025, 11:41

Comentarii

Cu siguranţă cariera lui Emeric Ienei a marcat fotbalul românesc. Despre Emeric Ienei se poate spune că a fost unul dintre cei mai mari antrenori din istoria României. Din păcate, marele antrenor s-a stins astăzi, la vrâsta de 88 de ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cine a fost Emeric Ienei? Povetea de viaţă a tehnicianului este una de-a dreptul impresionantă. Nea Imi, cum era cunoscut, a avut o copilărie marcată de drama tatălui său, plecat pe front.

„În timpul războiului, tatăl meu a fugit, ca să nu intre în armată în România. Am fugit în Ungaria cu toată familia. Eu aveam 4 ani. În 1941 ne-am stabilit în Lucenec, care se află acum în Slovacia. Tatăl meu s-a angajat la o fabrică din orăşel. Acolo am stat până s-a terminat războiul. Problema era că tatăl meu, deşi fugise de armata română, a ajuns în cea maghiară. L-au luat acolo. A plecat şi n-am mai ştiut de el până în 1946. Luptase pe frontul din zona Germaniei, iar în Austria fusese luat prizonier de ruşi. A fost eliberat de englezi. A venit pe jos, cu trenul şi cu căruţa. Războiul se terminase, nu mai ştiam nimic de el. Ne-am trezit, într-o zi, cu el acasă. Eram în grădină, căţărat în cireş, şi a apărut un om. Mă uitam la el şi nu-l recunoşteam, aşa de slab era. Mi-am dat seama cine e numai după voce, când m-a strigat”, a povestit Ienei, în 2014, într-un interviu pentru Adevărul.

Emeric Ienei a fost un mijlocaș bun, care a jucat la numai trei formații în cariera sa: Flamura Arad, Steaua și Kaiserispor (Turcia). El a strâns și 12 selecții la națională, jucând pentru România la JO de la Tokyo 1964. Cea mai mare perioadă din cariera de fotbalu a petrecut-o la Steaua, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Cea mai mare performanţă pe care Ienei a reuşit-o a fost câștigarea Cupei Campionilor Europeni, în 1986. Totuşi, Ienei s-a întors însă de la Sevilla fără medalie. Ce s-a întâmplat atunci?

„Pentru că s-au repezit jucătorii, după ei s-au repezit şi maseurii şi mie nu mi-a mai rămas medalie. Nu puteam să iau de la maseur. Am zis: «Nu-i nimic!»”, povestea Ienei despre momentul cel mai frumos al carierei lui de antrenor.

Reclamă
Reclamă

Ce i-a spus Nicolae Ceaușescu, după finala câștigată contra Barcelonei

Ienei a povestit şi momentul în care s-a întâlnit cu Nicolae Ceauşescu şi ce i-a spus fostul dictator. „Meciul s-a câştigat pe 7 mai, şi pe 12 mai am fost invitaţi la Palatul Regal, unde erau toţi miniştrii şi Ceauşescu, ca să ne premieze. Ne-a dat o diplomă de Erou al muncii socialiste sau cam aşa ceva, o am pe acasă, şi pe urmă s-au deschis nişte sticle de şampanie. Şi Ceauşescu zice: «Tovarăşul Ienei, felicitări, şi la anul să câştigaţi campionatul României, Cupa României şi Cupa Campionilor». Eu am zis: «O să încercăm». Zice: «Dar, am să-ţi fac o observaţie». «Spuneţi-mi, vă rog». «De ce a trebuit să-i bateţi în 120 de minute şi nu i-aţi bătut în 90 de minute, că era mai economic?»“, a rememorat Emeric Ienei.

Emeric Ienei, o adevărată legendă a fotbalului românesc

Emeric Ienei și-a câștigat toate trofeele din carieră alături de Steaua. Din postura de jucător a cuccerit 3 titluri, în 1960, 1961 și 1968, dar și 4 Cupe ale României, în 1962, 1966, 1967 și 1969. Din postura de tehnician al echipei din Ghencea, Emeric Ienei a câștigat 6 tilturi, în 1976, 1978, 1985, 1986, 1987 și 1994, 3 Cupe, în 1976, 1985 și 1999, dar și Cupa Campionilor Europeni, în 1986. La 9 martie 2017, Emeric Ienei a fost decorat prin decret prezidenţial de Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler. El are şi Ordinul Meritul Sportiv acordat în 2008 de preşedintele Traian Băsescu.

Emeric Ienei a primit o distincție din partea Generației de Aur

Emeric Ienei a primit o distincţie din partea Generaţiei de Aur. Alexandru Boc a mers special pentru a-i înmâna această distincţie fostului mare antrenor român.

Reclamă

Emeric Ienei se afla pe banca Stelei la cea mai mare performanţă a unei echipe de club din România. Pe 7 mai 1986 Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni, într-o finală disputată la Sevilla, cu FC Barcelona. A fost 0-0 după timpul regulamentar şi după prelungiri, iar la loviturile de departajare roş-albaştrii s-au impus cu 2-0. Marius Lăcătuş şi Gabi Balint au fost singurii jucători care au reuşit să înscrie de la 11 metri. Helmut Duckadam a intrat în Cartea Recordurilor, reuşind să apere toate cele 4 lovituri de la 11 metri executate de catalani.

A obţinut calificarea cu România la Euro 2000

Emeric Ienei a obţinut calificarea, ca selecţioner al României, în sferturile EURO 2000. România s-a calificat dramatic în sferturi după ce a învins-o pe Anglia în ultimul meci din grupă. Chivu a deschis scorul, englezii au preluat ulterior conducerea, prin golurile lui Alan Shearer şi Michael Owen, dar „tricolorii” au izbutit o întoarcere fantastică de scor. Dorinel Munteanu a marcat în minutul 48, iar Ionel Ganea le-a adus victoria „tricolorilor”. Ganea a transformat un penalty în minutul 89 al partidei.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Pe ce loc va termina România în Grupa B4 a Nations League, din care mai fac parte Polonia, Bosnia şi Suedia?
Loading ... Loading ...
Citește și:
9:32
Neymar s-a întors! Primul meci al brazilianului după operaţia la genunchi din decembrie
9:22
Ce au arătat echipele mari în Bahrain. Analiza lui Adrian Georgescu
9:21
FCSB “tremură” pentru play-off! Ce şanse are campioana en-titre de a prinde un loc în Top 6
9:16
“Nu există echipă în România cu aşa ceva”. Ilie Dumitrescu a lăudat doi jucători ai Universităţii Craiova, după victoria cu FCSB
9:03
Gestul făcut de Sorin Cârţu când l-a văzut pe Mihai Stoica, după Universitatea Craiova – FCSB: “E prietenul meu”
8:43
Un titular de la FCSB, “distrus” de Basarab Panduru după eşecul cu Universitatea Craiova: “De ce plângi?”
1 Alessandro Del Piero l-a criticat pe Cristi Chivu, după Inter – Juventus 3-2: “A greşit! Poate îşi va da seama” 2 FotoPetrecere la Dinamo: Florentin Petre s-a căsătorit pentru a treia oară. Zeljko Kopic şi jucătorii nu au lipsit de la nuntă 3 FotoValentin Costache, în lacrimi după ce a marcat în ultimul lui meci pentru UTA: “Nu mă mai lăsau să joc” 4 Universitatea Craiova – FCSB 1-0. Înfrângerea care adânceşte colapsul, campioana se îndepărtează de play-off 5 “MM s-a înşelat” Transferul pe care Gigi Becali îl regretă, după Craiova – FCSB 1-0: “Nu eram în situaţia asta” 6 Gigi Becali nu l-a iertat! Jucătorul scos de patronul FCSB-ului la pauza meciului cu Universitatea Craiova
Citește și