Csikszereda riscă să fie sancționată de Federația Română de Fotbal după meciul disputat în etapa a doua a Cupei României contra Oțelului. Posibila pedeapsă a ciucanilor ar putea apărea din cauza unui motiv mai puțin ieșit din comun, și anume acela că formația a folosit o minge care nu este omologată în cupă.
Trupa lui Robert Ilyes a pierdut dramatic pe teren propriu, gălățenii marcând golul decisiv în prelungiri, iar acum e în pericol să primească o nouă lovitură. Observatorul partidei de la Miercurea Ciuc a notat în raport că echipa gazdă a folosit mingile omologate pentru Liga 1, nu pentru Cupa României, potrivit gsp.ro.
Csikszerda poate fi amendată de FRF
În campionat, echipele folosesc modelul Select Brillant Super TB FIFA V24, iar Csikszereda a apelat la această minge și la duelul cu Oțelul. În schimb, în Cupa României, cluburile ar trebui să joace cu JOMA Pontica, un balon care a fost însă aspru criticat în trecut de jucătorii de la Rapid, care au spus despre el că e „o pușcărie”.
În regulament nu este stipulat că echipele sunt obligate să folosească în cupă mingile desemnate pentru această competiție, însă observatorul meciului nu a trecut acest lucru cu vederea. Astfel, conform sursei citate anterior, FRF ar putea sancționa clubul din Miercurea Ciuc, care au un singur punct după primele două etape de cupă.
Înainte de meciul pierdut în prelungiri cu Oțelul, echipa lui Ilyes a remizat pe teren propriu cu Sepsi Sântu Gheorghe. Ciucanii mai au un duel de disputat contra celor de la Sporting Liești.
- Craiova – Dinamo și CFR – U Cluj sunt șocurile din grupele Cupei României! Cu cine au picat FCSB și Rapid
- Daniel Opriţa, un nou mesaj despre demisie după eliminarea Stelei din Cupă: „Am semnat-o, e acolo”
- Toate echipele calificate în grupele Cupei României. Cum arată urnele și când va avea loc tragerea la sorți
- Florin Prunea, uluit de declarațiile tehnicianului de la Oțelul, după umilința de la Chiajna: „Rar mi-a fost dat să văd așa ceva”
- Concordia Chiajna – Oţelul Galaţi 5-1. Umilinţă totală în Cupa României. Ilfovenii au făcut show şi s-au calificat în grupe
































