Steaua a debutat cu un eșec în play-offul Ligii a II-a, 0-1 în deplasare cu Corvinul Hunedoara. Mario Bratu, în minutul 11, a marcat singurul gol al meciului la capătul căruia gazdele au făcut încă un pas spre promovarea în prima ligă.
Paradoxal, în ciuda înfrângerii, Steaua a urcat provizoriu pe poziția a patra în play-off, după ce Chindia Târgoviște și FC Bihor au pierdut la scor cu Voluntari și respectiv Sepsi.
Daniel Oprița, dezamăgit de teama jucătorilor: „Hai să facem mai mult!”
Daniel Oprița, antrenorul „militarilor”, spune că echipa sa putea obține măcar un egal la Hunedoara și e dezamăgit că jucătorii săi au intrat cu frică pe gazon. „Ăștia sunt jucătorii, poate că atât se poate. Să sperăm că a fost doar în meciul ăsta. Nu sunt mulțumit de cum am început meciul, am văzut teamă, deși vorbisem altceva cu ei. Să fim curajoși, să jucăm fotbal și să fim prima echipă care învinge liderul. Simt că se putea mai mult, cel puțin un egal. Am controlat jocul, dar fără să avem mari ocazii. Am avut două situații, o ocazie mare în prima repriză.
Nu înțeleg de ce atâta teamă, e nevoie de mai multă personalitate. N-a fost doar în meciul ăsta, unora le-a fost frică și în alte jocuri. Am vorbit ca în play-off să fim mai relaxați, să jucăm fotbal. Dar ei se mulțumesc cu puțin, sunt mulțumiți că au intrat în play-off. Poate că valoarea nu e nici de play-off, dar dacă tot am intrat aici, hai să facem mai mult. Poate că asta e mentalitatea lor”, a spus tehnicianul Stelei, pentru Antena Sport.
Ce obiectiv are Steaua în play-off: „Locul doi nu e imposibil!”
În ciuda înfrângerii, Oprița crede că Steaua poate termina sezonul pe unul dintre primele patru locuri, echivalentul sportiv al calificării cel puțin la baraj. Antrenorul bucureștenilor vede un play-off extrem de echilibrat, care va fi decis de mici detalii. „La Liga 2 cam ăsta e nivelul și depinde ce zi prinzi. Diferențele sunt foarte mici între echipe.
Obiectivul nostru, cel mai realist, ar fi să terminăm în primele patru, poate pe locul trei. Dar nu e imposibil nici să luăm locul doi. Acum avem meci acasă, Sepsi merge la Corvinul, apoi avem meci direct la ei și putem intra în cărți pentru poziția secundă”, a zis Oprița.
Noi săgeți către conducere: „Le-ar fi prins bine să nu fim în play-off”
Totodată, Daniel Oprița a clarificat și declarațiile date după victoria cu Politehnica Iași (3-1), în care a acuzat conducerea că a tăiat cheltuielile cu pizza pentru echipă.„Unii au înțeles că noi jucăm pe pizza sau că m-am supărat eu că ne-a dat pizza. Nu, pizza nu ni s-a mai dat! Și nu am înțeles gestul. De ce să faci asta, când e un meci de calificare în play-off? Ar fi trebuit să fie un pic atenți față de echipă.”
De asemenea, Oprița a adăugat că anumiți conducători din club și-ar fi dorit ca Steaua să nu prindă play-offul! „Nu ‘hai să le tăiem pizza acum’. Fă-o de la meciul următor, lasă-i să intre în play-off. Că poate intră ăștia în play-off, deși nu ne dorim, poate ne fac o surpriză. Știu eu vorbele care s-au spus pe acolo: ‘Lasă că ne bat ăștia (n.r. – Politehnica Iași) și nu intrăm’. Știu cu ce mă confrunt. Le-ar fi prins foarte bine să nu se mai plătească bonusuri, să spună ‘uite Oprița, prostul ăsta, n-a prins play-offul, noi ce să facem?’. Uite că nu ne-a bătut Iașiul”, a mai spus tehnicianul stelist.
Daniel Oprița n-a primit ofertă de prelungire: „Nu depinde de mine să rămân!”
Contractul lui Daniel Oprița expiră în vară, iar viitorul său pe banca Stelei este incert. „Nu depinde de mine să rămân la Steaua. Și nici în cazul jucătorilor. Nu s-au făcut oferte de prelungire nimănui, nici la jucătorii tineri, nici la cei mai în vârstă, nici la antrenori. Nu ni s-a propus nimic, așa că nu știm ce se întâmplă. Să vedem și cu dreptul de promovare, sperăm.”
Momentan, Steaua București nu are drept de promovare în prima ligă, dar Radu Miruță, ministrul MApN, a anunțat că vrea să rezolve situația în cel mai scurt timp. Potrivit lui Miruță, meritul sportiv ar trebui să primeze. De altfel, ministrul a declarat că există două metode pe care le ia în calcul pentru promovare: schimbarea legii sau un parteneriat public-privat.
- „Oh, Doamne…” Reacția lui Florin Niță când a văzut cine apără poarta României cu Turcia
- Cel mai violent meci din istoria Cupei Mondiale, cu pumni în figură și poliție pe gazon: „Stupid, revoltător, rușinos!”
- Primul răspuns primit de Dinamo din partea CCA, în privinţa lui Istvan Kovacs: “Nu au considerat un caz excepţional”
- “Fără să exagerez!” Dorinel Munteanu ştie pe cine ar fi trebuit Mircea Lucescu să convoace pentru barajul Turcia – România
- Pierdere importantă la FCSB. Pe ce jucător nu se va putea baza Mirel Rădoi


































