Dinamo – FCSB 0-1 | Toni Petrea s-a amuzat în timpul interviului. Întrebarea care l-a făcut să zâmbească şi ce a spus despre jucătorii care au "rupt" contractul cu Anamaria Prodan!
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 3.02.2021, 20:36
Pentru prima dată în acest sezon, Toni Petrea nu a făcut nicio schimbare la pauză. În momentul în care a fost întrebat cum de a luat această decizie, antrenorul lui FCSB a început să zâmbească în faţa jurnaliştilor. Dinamoviştii au făcut o modificare încă din minutul 2!
Dinamo – FCSB 0-1
„Lucrurile au funcţionat destul de bine şi nu am vrut să schimbăm ceva, să dereglăm ceva în jocul echipei. În repriza a doua, când am schimbat puţin, s-a văzut o oarecare greutate în exprimarea noastră„, a fost răspunsul oferit de Toni Petrea.
Tehnicianul liderului din Liga 1 a oferit detalii şi despre starea de spirit a jucătorilor care tocmai au „rupt” contractul cu Anamaria Prodan. Darius Olaru, Iulian Cristea, Ionuţ Panţîru, Andrei Vlad și Lucian Filip au luat această decizie la insistenţele lui Gigi Becali.
„N-are nicio legătură, jucătorii sun profesionişti, răspund foarte bine la meciuri. Nu ştiu la ce vă referiţi pentru că nu ştiu foarte mult. Noi nu avem nicio legătură cu aceste lucruri. V-am spus, sunt jucători profesionişti, ei trebuie să-şi facă treaba la club. Nu mi-au dat în niciun moment senzaţia că sunt afectaţi de aceste lucruri„, a declarat Toni Petrea.
FCSB este pe primul loc în Liga 1. S-a distanţat la patru puncte de CFR Cluj şi are un avans de opt puncte faţă de Universitatea Craiova.
- Cum a fost pus în dificultate antrenorul lui FCSB
- Toni Petrea a oferit detalii din vestiar
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY