Pompiliu Popescu crede că Mircea Lucescu se bucură de cei mai buni medici din România la Spitalul Universitar şi crede că vor veni în curând veşti bune despre starea de sănătate a acestuia.
Popescu lasă de înţeles că Lucescu a ajuns în această situaţie în urma unor „presiuni” venite de la FRF.
„Speranța e întotdeauna la Dumnezeu. Și din punct de vedere medical la fel. Se poate să își revină. Este posibil. A avut o presiune foarte mare asupra lui. Extrem de mare. Echipa națională a României nu este una puternică și atunci s-a încercat aducerea unui mare antrenor ca să salveze ce nu avem.
Federația a pus presiune mare pe el și nu a putut să o suporte. Și-a dorit pentru că e sufletist și e cel mai bun antrenor. Iată că nu ai ce să faci dacă nu ai materie primă să o plămădești”, a declarat Pompiliu Popescu, pentru Fanatik.ro.
Fostul medic al naţionalei României crede că meciul cu Turcia l-a băgat în spital pe Lucescu.
„Bineînțeles că m-am gândit la Mircea Lucescu, mai ales că ne cunoaștem și am petrecut o bună parte din viață împreună. Acum numai Dumnezeu mai hotărăște. Sperăm să își revină și să își continue viața fără fotbal. Fotbalul mănâncă vieți.
Meciul de baraj cu Turcia l-a afectat foarte mult. S-a pus presiune mare asupra lui din toate părțile, chiar dacă nu a fost explicită și directă. A rămas săracul cu această presiune pe umeri. Minunile sunt specifice vieții pe Pământ și se poate orice.
Asta cu mersul în străinătate e o bagatelă. A mers unde trebuie și s-a procedat bine. La Spitalul Universitar sunt medici foarte buni și Romania are medici foarte buni. Eu cred că o să fie bine”, a mai spus Pompiliu Popescu pentru sursa menţionată anterior.
- „Nu sunt aici să mă plâng”. Marea schimbare pe care Gică Hagi vrea să o aducă la naţională: „Putem mult mai mult”
- Gabi Torje are încredere deplină în selecționerul Gică Hagi: „Ne poate duce la Mondial”
- „Eu cred cu tărie!” Florin Prunea vede România la Campionatul Mondial din 2030! Laude pentru Gică Hagi
- Răzvan Burleanu, anunţ dezamăgitor: „Considerăm departe un proiect de a găzdui un Campionat European la noi”
- Răzvan Burleanu a dat cărţile pe faţă: „Demiterea lui Mircea Lucescu ar fi fost cea mai mare greşeală”




























