Dani Coman a declarat că o astfel de mutare ar fi extrem de bună și pentru fotbalul românesc, care ar fi astfel mult mai bine reprezentat, mai ales odată cu ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană și condițiile mai dificile de transfer aduse de acest lucru.
"Dan Petrescu a demonstrat că este un mare antrenor. Pentru fotbalul românesc ar fi extraordinar dacă ar ajunge să antreneze în Anglia. Eu cred că e posibil la cât a demonstrat în ultimii ani şi chiar cred că merită să antreneze o echipă mare", a spus Dani Coman, în exclusivitate pentru AntenaSport.
Dan Petrescu, aproape de mutarea carierei în Anglia
Dan Petrescu e aproape să piardă milioanele de dolari de la arabi, însă îşi poate îndeplini visul cel mare. Poate antrena în Anglia.
Sheffield Wedenesday, echipă la care Dan Petrescu a jucat între 1994 şi 1996, şi-a concediat antrenorul. Presa din Anglia susţine că Petrescu se află pe lista scurtă de înlocuitori ai lui Tony Pulis. Pe Dan Petrescu l-au chemat şi fanii lui Chelsea să vină în locul lui Lampard.
Sheffield Wednesday ocupă locul 23 din 24 de echipe, câte are a doua ligă engleză. Formaţia a obţinut numai 13 puncte în 21 de meciuri şi a marcat doar 12 goluri.
Petrescu se bate pentru postul de antrenor cu Michael Appleton şi cu Liam Rosenior.
Şi antrenorul celor de la UTA, Laszlo Balint, a fost şi el în cărţi pentru preluarea celor de la Sheffield Wednesday. Chiar antrenorul a confirmat negocierile cu englezii, care l-au ales până la urmă pe Tony Pulis, concediat acum din pricina unor neînțelegeri referitoare la perioada de transferuri.
- AS.ro LIVE va reveni pe 8 ianuarie 2021 și va putea fi urmărită pe www.as.ro/live
- Dan Petrescu poate ajunge în fotbalul englez
- Ce cuvinte de laudă a avut Dani Coman
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Gigi Becali a dat verdictul în privința “legii Novak” după decizia lui Nicușor Dan: “Nu poate face ce vrea el”
- “O dată la 100 de ani!” Florin Prunea, categoric după AEK Atena – Universitatea Craiova 3-2: “Nu poţi”
- A auzit de interesul lui Dinamo pentru George Pușcaș și a reacționat: “Mi-e teamă de un singur lucru”
- Patronul lui AEK Atena, în extaz după victoria dramatică cu Universitatea Craiova: “Nu este doar meritul nostru”
- “Imagini șocante”. Reacția presei din Grecia după eșecul dramatic al Universității Craiova cu AEK Atena































