Andrei Burcă, uluit de Cristiano Ronaldo după ce a jucat contra lui: “Nu am văzut asemenea om în viața mea”

Bogdan Stănescu Publicat: 26 noiembrie 2023, 8:34 / Actualizat: 27 noiembrie 2023, 9:46

Comentarii
Andrei Burcă, uluit de Cristiano Ronaldo după ce a jucat contra lui: Nu am văzut asemenea om în viața mea

Cristiano Ronaldo se bucură după un gol contra lui Al-Akhdoud / Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Andrei Burcă e uluit de Cristiano Ronaldo după ce a jucat contra lui. Al-Nassr – Al-Akhdoud s-a încheiat 3-0, iar Ronaldo a înscris de două ori. Ronaldo va putea fi văzut luni în AntenaPLAY, de la ora 20:00, în Liga Campionilor Asiei, contra celor de la Persepolis.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Starul portughez a marcat în minutele 77 şi 80. Primul gol al lui Al-Nassr a fost înscris de Sami Al-Najei. În clasament, Al-Nassr se află pe locul 2 în prima ligă a Arabiei Saudite, cu 34 de puncte din 14 jocuri. Liderul Al-Hilal are 38 de puncte, obţinute tot în 14 partide.

Andrei Burcă, uluit de Cristiano Ronaldo după ce a jucat contra lui

Andrei Burcă și Florin Tănase au fost titulari la Al-Akhdoud. Site-ul sofascore.ro l-a notat pe Florin Tănase cu 7.2, în timp ce Andrei Burcă a primit nota 6.7. Tănase a primit un cartonaş galben în minutul 26 al partidei.

Burcă a rămas pe teren tot meciul, în timp ce Florin Tănase a fost înlocuit în minutul 89 cu Eid Al-Muwallad. Omul meciului a fost declarat Cristiano Ronaldo, portughezul primind nota 8.6 pentru evoluţia lui cu Al-Akhdoud.

După meci, Andrei Burcă l-a lăudat pe Cristiano Ronaldo. Fundaşul naţionalei e impresionat de ce poate face starul portughez la 38 de ani.

Reclamă
Reclamă

“Pe Ronaldo credeam că îl controlăm foarte bine şi a avut două execuţii de nu am înţeles nimic”

Este ok la echipă, sunt antrenamente intense, s-a văzut asta și la națională, mereu am venit pregătit. E un campionat puternic, mereu dai peste adversari foarte buni, se joacă pe contre, dacă stai bine în teren și alergi, ai o șansă, dar sunt foarte mulți jucători de valoare.

De exemplu Ronaldo, credeam că îl controlăm foarte bine și a avut două execuții în trei minute de nu am înțeles nimic. Am încercat să o scot, am crezut că se duce în bară. Mă tot uit pe reluări, incredibil. Îl apreciez, eu nu am văzut asemenea om în viața mea. La vârsta pe care o are, să câștige orice… să dai gol împotriva lui Al Akhdoud și să te bucuri ca și cum ai da gol de calificare, e incredibil ce face acest om și ce își dorește de la viață.

Nu, pentru că aici sunt șase-șapte echipe care se bat la campionat și restul echipelor au lotul cam de aceeași valoare. Îmi doresc foarte mult să fiu sănătos și să fiu la turneul final, unde să facem performanță. Înainte de această dublă, în capul meu era doar această calificare”, a declarat Andrei Burcă pentru digisport.ro.

Reclamă

Cristiano Ronaldo a stabilit noi recorduri şi pentru Portugalia

Cristiano Ronaldo a stabilit noi recorduri după Liechtenstein – Portugalia! Lusitanii s-au impus cu 2-0 în deplasarea din etapa a 9-a a preliminariilor EURO 2024. Ronaldo a făcut din nou spectacol, stabilind noi recorduri după ce a deschis scorul.

Starul lui Al-Nassr a marcat în minutul 46 de al partidei, în timp ce scorul final a fost stabilit de Joao Cancelor, în minutul 57.

Cristiano Ronaldo a stabilit două recorduri noi, graţie reuşitei de aseară. Ronaldo a devenit, odată cu golul marcat în Liechtenstein, primul jucător din istorie care înscrie 10 goluri la echipa naţională la 38 de ani. De asemenea, Ronaldo şi-a trecut în cont victoria cu numărul 31 din preliminariile competiţiilor europene. Înainte de acest succes, Ronaldo se afla la egalitate cu Sergio Ramos, care are 30 de victorii.

Cristiano Ronaldo este şi golgheterul acestor preliminarii alături de Romelu Lukaku, amândoi având câte 10 reuşite. Pe locul 3 se află Harry Kane, englezul având 7 goluri înscrise în această campanie de calificare.

 

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine se califică în sferturile de finală World Cup? Spania sau Portugalia?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
18:17

Gigi Becali a confirmat transferul: “Era vorba de câteva sute de mii, am dat ok-ul”

18:14

FIFA a prezentat mingea cu care se va juca finala Cupei Mondiale

18:05

Donald Trump, reacţie de ultimă oră după scandalul provocat înainte de SUA – Belgia

17:40

Ionuţ Şerban, gata de revenirea pe teren, după o luptă grea cu o boală teribilă! Echipa cu care s-a înţeles

17:32

Mesajul special al lui Thierry Henry pentru Neymar după retragerea de la naţionala Braziliei: “Atât de simplu”

17:19

OFICIAL | Fostul star al Braziliei a semnat cu AS Monaco

1 UPDATEFIFA, o nouă lovitură pentru Istvan Kovacs. Ce se întâmplă cu arbitrul la Campionatul Mondial 2 Oferta uriașă primită de Vozinha după Campionatul Mondial! Ce s-a întâmplat după ce l-a cucerit pe Messi 3 Surprinzător! Ce a făcut Carlo Ancelotti după ce Brazilia a fost eliminată de la Cupa Mondială 4 S-a decis! Transferul a fost anunţat de Mihai Stoica 5 “Nu mai suntem prieteni”. Darius Olaru, prima reacţie după ce noua lui echipă a umilit-o pe FCSB 6 VIDEOBrazilia – Norvegia 1-2! Șoc la Cupa Mondială! Erling Haaland i-a dus pe viking în sferturi
Citește și