Închide meniul
Foto

Echipa dintr-un sat cu o mie de oameni, aproape de titlu în Suedia! Au scăpat la limită de faliment și liga a patra

Ionuţ Axinescu Publicat: 12 august 2025, 22:36

Comentarii

Echipa are unul dintre cele mai mici bugete din campionat, dar e lider, cu patru puncte avans față de locul secund, cu 11 etape înainte de final.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mjällby AIF este pe cale să scrie cea mai surprinzătoare poveste din istoria fotbalului suedez. Clubul fondat în 1939 e lider în Allsvenskan și în ultima rundă a câștigat chiar pe terenul campioanei Malmö FF, scor 3-1. Are 46 de puncte în 19 etape și întrece grupări cu istorie și bugete consistente, precum Hammarby, AIK Stockholm sau Djurgårdens.

Liderul din Suedia reprezintă un sat de circa o mie de oameni!

Mjällby vine dintr-un sat, Hällevik, care are circa o mie de locuitori! Aflat în sudul Suediei, la Marea Baltică, Hällevik e un sat pescăresc, însă cu un stadion de 6.500 de locuri. Arena Strandvallen este casa lui Mjällby, care atrage circa 4.700 de spectatori pe meci, mult peste populația satului.

Hällevik este așa de mic, încât mulți dintre fotbaliștii liderului din Suedia sunt vecini și locuiesc în aceeași clădire. „Uneori facem un grătar, gătim, petrecem toți vremea împreună”, spunea recent mijlocașul Elliot Stroud, potrivit BBC.

Aproape de liga a patra și faliment în 2016

Performanța din acest an e remarcabilă și în contextul în care, în 2016, Mjällby a fost aproape de faliment. Clubul se afla atunci în a treia ligă și s-a salvat de la retrogradarea în a patra divizie în ultima etapă, datorită unei victorii. Tot atunci a venit și decliclul.

Reclamă
Reclamă

Conducerea echipei a schimbat foaia și a adoptat o strategie financiară inspirată de filosofia japoneză Kaizen! Concret, disciplină maximă în cheltuieli și dezvoltarea unei rețele de scouting locale. „Am preluat, practic, controlul asupra costurilor noastre”, explica Jacob Lennartsson, unul dintre conducătorii lui Mjällby. „Pentru fiecare coroană suedeză care iese din club, noi ne întrebăm: ‘Ne face asta mai buni?’ E esențial să ai o economie sănătoasă”, mai spunea el.

Lot cu medie de vârstă de 24 de ani și o filosofie clară: oricine e de vânzare

În acest context, Mjällby are astăzi unul dintre cele mai tinere loturi din Suedia, cu o medie care nu depășește 24 de ani. Filosofia clubului e clară: oricine e de vânzare, oricând. „Niciun jucător care a vrut vreodată să plece de la Mjallby nu a fost împiedicat să se transfere. Poate a durat o jumătate de an sau un sezon întreg să o facă, dar în cele din urmă toți obțin transferul dorit”, explică oficialii clubului.

Acum, clubul are un lot cotat la 15,68 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt. Mjällby a vândut fotbaliști de 3,2 milioane de euro în acest sezon și a investit 880.000. Cei mai bine cotați sunt Elliot Stroud (mijlocaș, 23 de ani, €2,5 milioane), Axel Norén (fundaș, 26 de ani, €1,8 milioane) și puștiul Abdoulie Manneh (atacant, 20 de ani, €1,5 milioane).

Reclamă

Antrenorul de azi a prins și vremurile „romantice”

Mjällby nu a cucerit niciun trofeu în istoria ei de 86 de ani și multă vreme a jucat în diviziile inferioare din Suedia. În 2023, a disputat finala Cupei, pierdută chiar pe propriul teren în fața lui BK Häcken, 1-4.

Antrenorul echipei este Anders Torstensson, de 59 de ani, care a prins și perioada „romantică” a clubului. A fost antrenor în 2013, când deși Mjällby se afla în prima ligă, jucătorii aveau și alte locuri de muncă! „Eram semi-profesioniști, chit că jucam în Allsvenskan. Majoritatea jucătorilor aveau și alte slujbe, ne antrenam după-amiaza târziu, iar antrenorul de portari venea de două ori pe săptămână. Medicul care lucra cu normă întreagă era profesor, nu aveam sală de forță și situația financiară era precară”, povestea Torstensson, pentru The Guardian.

  • Două victorii cu echipa de pe locul doi, Hammarby, a obținut Mjällby în acest sezon (2-1 și 3-1).

  • 5 este cel mai bun loc ocupat de club în prima ligă suedeză, chiar în stagiunea trecută.

  • 0 prezențe în cupele europene are Mjällby.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Care e cel mai bun jucător al momentului la FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:57 30 dec.
EXCLUSIVCristi Borcea le cere şefilor lui Dinamo transferuri pentru titlu: “Naşul a luat bătăi de la echipe slabe”
23:09 30 dec.
Gigi Becali l-a făcut praf pe Coelho. De ce crede că Mirel Rădoi era mai bun: “Mi-era teamă”
23:05 30 dec.
EXCLUSIVGică Popescu: “FCSB se bate la campionat”. De ce crede “Baciul” că roş-albaştrii vor avea un avantaj în play-off
22:00 30 dec.
EXCLUSIV“Avem şanse mari să îndeplinim minunea” Daniel Pancu a spus cum o poate duce pe CFR Cluj în play-off!
21:34 30 dec.
Jucătorul-surpriză cu care Gigi Becali vrea să dea lovitura în 2026: “Îmi place cel mai mult dintre toţi”
21:21 30 dec.
Gata! Varga confirmă: “Louis Munteanu este foarte aproape să plece”. Cu ce club bate palma
1 Grecii anunţă că Olimpiu Moruțan are ofertă din Liga 1. Destinaţie surpriză! 2 Denis Drăguș și-a dat acordul! Revenire spectaculoasă pentru fotbalistul român 3 Dinamo pregăteşte transferul momentului. Jucătorul nu merge la FCSB şi aşteaptă să semneze 4 A refuzat-o pe Dinamo și acum e ca și transferat la Rapid: “Cred că e închis. A contat partea financiară” 5 Motivul rupturii care s-a produs la Universitatea Craiova. Filipe Coelho, în prim-plan 6 De ce a dispărut cel mai cunoscut milionar al României şi patron în Liga 1. Mitică Dragomir: “L-au curățat”
Citește și