Sergio Ramos a anunţat, sâmbătă, la televiziunea mexicană că nu îşi va prelungi contractul cu Monterrey în 2026, club la care a venit în februarie.
„Da, a fost ultimul meu meci”, a declarat Ramos după înfrângerea împotriva echipei Toluca (2-3).
Sergio Ramos nu va rămâne la Monterrey
În săptămâna precedentă, presa sa scris deja despre decizia sa de a nu-şi prelungi contractul cu „Rayados”, care expiră la sfârşitul lunii decembrie.
La 39 de ani, fundaşul spaniol nu a dat niciun indiciu cu privire la continuarea carierei sale, deşi presa locală sugerează că ar spera să se reîntoarcă la un club european pentru a încerca să participe la Cupa Mondială din 2026 cu Spania.
Ajuns la Monterrey în februarie 2025, Ramos a fost promovat rapid căpitan. În nouă luni, a disputat 27 de meciuri şi a marcat 6 goluri, dintre care 4 în Cupa Mondială a Cluburilor din vara trecută, în care mexicanii au fost eliminaţi în optimile de finală de Borussia Dortmund (1-2).
- Zeljko Kopic, pe lista unui club din străinătate. Fostul antrenor de la Dinamo poate înlocui un campion mondial
- Campionatul Mondial 2026 | Rezultate, program şi clasamente de la turneul final din Statele Unite, Canada şi Mexic
- Ofertă pentru Edi Iordănescu! Unde este dorit fostul selecționer după ce a refuzat CFR-ul
- Leo Messi, negocieri pentru revenirea în tricoul Barcelonei! Totul s-ar putea petrece după Cupa Mondială
- Fostul jucător al lui Real Madrid a suferit un infarct, la numai 40 de ani! A fost operat de urgenţă după meci

































