CFR Cluj a pierdut şi cu Petrolul, în deplasare, scor 0-1. În aceste condiții, Iuliu Mureșan, abia revenit președinte la ardeleni, a luat decizia să-l dea afară pe Andrea Mandorlini. Primul pe lista lui Mureşan pentru banca tehnică a echipei este un fost component al „Generaţiei de Aur”, anunţă gsp.ro.
Iuliu Mureșan a luat după meciul cu Petrolul o decizie imediată: demiterea lui Andrea Mandorlini. Astăzi începe negocierile cu Dorinel Munteanu. Cei doi au mai colaborat deja la CFR Cluj.
„De la Dorinel Munteanu am învățat multe lucruri, de la disciplină la mentalitate. El a adus lucruri ajutătoare la antrenament, cu lucruri pentru masă. El a schimbat multe și, pentru asta, vreau să-i mulțumesc. O să-l țin minte toată viața. Cu el am jucat finala Cupei Intertoto, în 2004-2005”, declara laudativ Iuliu Mureşan despe Dorinel Munteanu.
CFR Cluj a ajuns pe locul 11 în Superliga
În prezent, după 13 etape, CFR a obținut doar 13 puncte și se află pe locul 11 în Superliga. Şi Mandorlini se aştepta la demitere după meci: „Trebuie să am o discuție cu președintele, cu patronul. Trebuie să avem o discuție toți pentru că este important să se schimbe ceva. Sunt deziluzionat pentru că nu mă așteptam la asta”. Venirea lui Dorinel Munteanu speră să aducă revirimentul la echipă. Dorinel Munteanu a mai antrenat în cariera lui la: FC Argeș, FC Vaslui, U Cluj, FCSB, Dinamo, Mordavia, Gabala, Școlar Reșița, Kuban, Astra, Zakho, Concordia, CSM Reșița și Sepsi.
- Dennis Politic nu ştia nici el de cât timp nu a mai marcat! Un coleg de la FCSB a presimţit că el va înscrie: „Aşa este”
- VIDEO | Ce a făcut galeria FCSB-ului după victoria cu Csikszereda
- Anderson Ceara a răbufnit la adresa lui Mihai Stoica: „A spus că nu am ligament, niște tâmpenii. Nu mă respectă”
- Gigi Becali a anunţat un nou transfer la FCSB: „100%”! Ce a spus despre Denis Drăguş
- Marius Baciu, anunţ decisiv despre Ștefan Târnovanu: „Imediat se vede greșeala”
































