A impresionat în Liga 1 şi poate intra în istoria clubului. Ofertă remarcabilă primită: „Am avut discuţii”

Mihai Alecu Publicat: 2 iunie 2026, 8:34

Comentarii
A impresionat în Liga 1 şi poate intra în istoria clubului. Ofertă remarcabilă primită: „Am avut discuţii

Jovo Lukic ar putea intra în istoria celor de la U Cluj. Foto: Sport Pictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Unul dintre jucătorii care au reuşit să se facă remarcaţi în ultimul sezon de Liga 1 a intrat în vizorul unor formaţii din străinătate, iar propunerile de transfer nu au întârziat să apară.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Preşedintele lui U Cluj, Radu Constantea, a vorbit despre situaţia echipei şi a anunţat ce se întâmplă cu jucătorii care au reuşit să impresioneze la finalul unui sezon în care gruparea ardeleană a terminat pe locul 2 şi a jucat finala Cupei României.

Ofertă importantă refuzată de U Cluj pentru transferul lui Jovo Lukic

Oficialul formaţiei cluejene dezvăluie că a existat deja o discuţie despre Jovo Lukic cu un club din străinătate, iar propunerea, de 2 milioane de euro, nu a satisfăcut nevoia clubului şi astfel a fost refuzată.

„Macalou se simte foarte bine, în iarnă am prelungit pe încă două sezoane. Jovo Lukic mai avea un an de contract, a fost deschis și am prelungit pe încă trei sezoane. El are contract până în 2029. Noi sperăm să nu plece, dar dacă vine o ofertă…Vrem să se termine Mondialul bine pentru el, să vină cât mai repede să ne putem folosi de el pe parcursul campaniei europene, sperăm să fie un traseu cât mai lung.

A fost o alegere foarte bună Lukic pentru noi, a fost golgeterul campionatului. Noi vom avea venituri și pe perioada cât el e prezent în lotul Bosniei la Mondial. Raportându-se la Cupa Mondială precedentă, depinde și de perioada cât va fi Bosnia în turneu, va fi o sumă importantă. Va trebui să împărțim cu Craiova, se iau echipele la care a jucat în ultimii doi ani.

Reclamă
Reclamă

Suntem un club care nu a discutat despre prețuri. Am avut discuții potențiale la două milioane de euro pentru Lukic. Am refuzat automat”, a spus Radu Constantea la TVR Cluj.

Cei mai scumpi jucători vânduţi vreodată de U Cluj

Dacă plecarea lui Jovo Lukic se va face pe minim 2 milioane de euro, atunci atacantul bosniac ar deveni automat cel mai scump jucător vândut de formaţia ardeleană din istorie. În acest moment prima poziţie e ocupată de Dorin Goga, cedat la Poli Timişoara pentru 1,5 milioane de euro în urmă cu mulţi ani.

  1. Dorin Goga, la Poli Timişoara, pentru 1.5 milioane de euro
  2. Răzvan Cociş, la Sheriff, pentru 700.000 de euro
  3. Mamadou Thiam, la Al-Arabi, pentru 500.000 de euro
  4. Daniel Popa, la FCSB, pentru 300.000 de euro
  5. Lukasz Szukala, la Petrolul, pnetru 300.000 de euro
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va fi Denis Drăguş golgheterul FCSB la finalul sezonului?
Loading ... Loading ...
Citește și:
19:00

LIVE TEXTInter – Napoli 0-0. Primul derby al sezonului pentru Cristi Chivu în Serie A

18:53

„M-a bătut şi acolo” George Russell, mărturisire amuzantă despre Pierre Gasly după ce francezul a obţinut primul pole al carierei

18:46

Dinamo – FCSB LIVE TEXT (20:30). Derby încins pe „Arcul de Triumf”. Echipele de start + debut în echipa lui Baciu

18:30

Krim Ljubljana – CSM București 29-37. Debut cu victorie pentru „tigroaice” în Liga Campionilor

18:25

Nota primită de Radu Drăguşin, după ce a reuşit un assist în meciul Fiorentina – Torino 1-2

18:22

VideoMomentul în care Pierre Gasly a obţinut pole-ul în Marele Premiu al Italiei: „Aşteptam asta”

1 Transferul lui Karlo Muhar la FCSB, în impas! Gigi Becali a intervenit 2 Marius Șumudică i-a cerut lui Gigi Becali un jucător de la FCSB, în schimbul lui Karlo Muhar. Pe cine vrea CFR Cluj 3 Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu transferul lui Karlo Muhar la FCSB 4 „Au semnat, gata!” FCSB, lovitură după lovitură pe piața transferurilor! Doar unul poate debuta în marele derby 5 Denis Drăguș a ales: ce număr va purta la FCSB 6 „Se face!” Marea lovitură a lui Becali abia urmează: încă 2 milioane de euro pentru titlu în acest sezon
Citește și