Adrian Mutu a făcut anunțul cu privire la posibilitatea de a ajunge la Hermannstadt după plecarea lui Marius Măldărășanu. „Briliantul” a transmis că nu va ajunge la clubul din Sibiu, deși a fost pe lista echipei prezidate de Claudiu Rotar.
Mutu a confirmat că a fost în discuții pentru a prelua penultima clasată din Liga 1, dar că nu s-a ajuns la o înțelegere. În ultima perioadă au apărut mai multe informații legate de posibila venire a fostului jucător la Hermannstadt, inclusiv condițiile pe care i le-a pus lui Rotar pentru a semna.
Adrian Mutu, OUT din cursa pentru banca lui Hermannstadt
În cele din urmă, se pare că „Briliantul” va mai avea de așteptat până să revină pe banca tehnică, ultima sa experiență fiind cea de pe banca Petrolului de la începutul acestui an. În declarația oferită, Mutu a vorbit și despre proiectul academiei sale.
„Nu s-a întâmplat nimic (n.r. cu Hermannstadt), nu vreau să comentez. Au fost discuții, dar se întâmplă în fotbal. Mă pregătesc pentru perioada de iarnă, dar încă nu este pauză, așa că avem timp.
Legat de proiectul meu (n.r. cu academia de fotbal), merge totul foarte bine, chiar ieri am mai primit două premii la două gale diferite. Am oameni în spate, președinte, director tehnic, director sportiv care se ocupă de proiect încă de acum. Deci nu voi lăsa nimănui proiectul când voi semna cu o echipă„, a spus fostul mare jucător al României, potrivit digisport.ro.
Cu Mutu exclus din cursa pentru preluarea lui Hermannstadt, mai sunt câteva nume care au fost asociate cu venirea la Sibiu. Daniel Oprița, Dorinel Munteanu sau Liviu Ciobotariu au fost antrenorii asociați cu posibilitatea de a ajunge pe banca penultimei clasate.
- Rapid vrea să scape de un fost om de bază! Jucătorul refuză să plece şi vrea să îşi ducă la final contractul
- Gigi Becali, declaraţie de război înainte de Universitatea Craiova – FCSB: „Îi paradesc ca pe ăia de la Dinamo”
- Gigi Becali e convins că a dat lovitura şi că va câştiga milioane multe cu noul transfer de la FCSB
- Gheorghe Mustaţă a anunţat care va fi noul antrenor de la FCSB: „Voi merge personal la el”
- Gigi Becali nu mai stă la discuții! Jucătorul de la FCSB care are garantat locul de titular: „Prea fotbalist”


































