Universitatea Cluj a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia CFR Cluj, în ultimul meci al primei etape din play-off-ul Ligii 1.
La cel de-al doilea gol al celor de la Universitatea Cluj, Daniel Pancu a cedat nervos şi a lovit banca de rezerve. La final de joc, tehnicianul a considerat că CFR are o problemă în a doua repriză, când jucătorii pe care îi introduce nu reuşesc să se ridice la nivelul aşteptat.
„Primul joc pierdut după foarte mult timp, trebuia să vină şi acest moment. Luptăm în continuare cu siguranţă.
Noi avem un meci greu cu Rapid, acasă, sper să câştigăm. O luptă la titlu este foarte grea, cred că un rezultat de egalitate ar fi fost echitabil cu Universitatea Cluj.
Singurul care a făcut diferenţa de pe bancă a fost Biliboc, cred că avem o problemă, din minutul 60 când trebuie să schimbăm. Schimbările le fac mai greu”, a declarat Daniel Pancu la finalul partidei, pentru Digi Sport.
În clasamentul play-off-ului conduce Rapid, cu 31 de puncte, urmat de Universitatea Cluj (30), Universitatea Craiova (30), FC Argeş (28), CFR Cluj (27) şi Dinamo (26).
În runda viitoare, CFR întâlneşte pe propriul teren pe Rapid, vineri, de la ora 21.45.
- Denis Alibec, pedepsit dur după conflictul cu Danny Armstrong! Câte etape a primit în urma eliminării cu Dinamo
- Sebastian Colțescu se retrage din arbitrajul românesc! Două cluburi din Liga 1 îl doresc
- Cu ce echipă va semna Nicolae Stanciu, dorit de FCSB şi U Cluj. Fostul coechipier a dat verdictul: „Cred că acolo se va duce”
- Unde se afla Mirel Rădoi, când îi dădea „ignore” la apeluri lui Gigi Becali
- Dinamo s-a decis şi plăteşte 500.000 de euro pentru fotbalistul care a impresionat în Liga 1: „Suntem asiguraţi”



































