Construcţia noului stadion al lui Dinamo s-a amânat! Anunţul de ultimă oră făcut de Compania Naţională de Investiţii
Publicat: 23.12.2024, 16:55.
Compania Naţională de Investiţii a anunţat o nouă amânare în proiectul de construcţie al noului stadion din Ştefan cel Mare, pe care Dinamo ar urma să îşi găzduiască meciurile de acasă. Autorităţile statului încearcă să ia mai multe măsuri pentru reducerea cheltuielilor în 2025.
Fanii lui Dinamo aşteaptă de mai mulţi ani să înceapă lucrările. Proiectul de 170 de milioane de euro a fost pus, cel puţin până la jumătatea lunii februarie, în stand-by.
Construcţia noului stadion al lui Dinamo s-a amânat
Terenul şi clădirile vechiului stadion din Şoseaua Ştefan cel Mare au fost predate către CNI. Construcţia noului stadion părea a intra în linie dreaptă, până să fie amânată procedura de evaluare financiară.
„Compania Națională de Investiții anunță amânarea termenului de finalizare a procedurii de evaluare financiară a ofertelor depuse de cele 6 asocieri de companii ce iși doresc contractul de <<Proiectare, execuţie lucrări și asistenţă tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investitii: „Construire Arenă multifuncțională C.S. Dinamo București, Șos. Ștefan cel Mare, Nr. 7-9, Lot 1/1, sectorul 2, București”>>.
Noul termen limită comunicat de CNI este 14 Februarie 2025.„, se anunţă pe pagina de Facebook Noul Stadion Dinamo.
Guvernul a aprobat în luna martie a acestui an indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții Construire Arenă multifuncțională C.S. Dinamo Bucureşti, Şos. Ştefan cel Mare, nr. 7-9, Lot 1/1, sectorul 2, București. Finanţarea se va face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației şi prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, alocat pentru Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti.
Noul stadion al „câinilor” ar urma să aibă aproximativ 25.000 de locuri. Investiţia totală va fi în jur de 170 de milioane de euro.
Noua arenă din Ştefan cel Mare va avea propria parcare pentru publicul VIP, cu până la 200 de locuri. Totodată, vor fi12 loje, spațiu de ospitalitate de minimum 400 mp, separeuri și restaurant, spații pentru spectatorii cu dizabilități. Tribunele vor fi integral acoperite.
Ultimul termen anunţat pentru finalizarea construcţiei stadionului era 2027. Rămâne de văzut când vor putea fi începute lucrările la arena din Ştefan cel Mare.
Alb-roșiii au jucat pentru ultima oară în Ștefan cel Mare în 2022, în returul barajului cu Universitatea Cluj. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1, iar ardelenii au promovat datorită rezultatului din tur, scor 2-0. Astfel, Dinamo a retrogradat pentru prima oară în istoria clubului în Liga 2.