Afacere Gică Hagi – Mihai Rotaru. Discuţii pentru un transfer de 450.000 de euro

Radu Constantin Publicat: 17 decembrie 2025, 9:54

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Gică Hagi şi Mihai Rotaru se află în negocieri pentru un transfer important. Nu între cele două cluburi, pe care le deţin, ci este vorba de o mutare la ȚSKA Sofia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Farul a primit o ofertă de 450.000 de euro, de la ȚSKA Sofia, pentru Alexandru Ișfan, conform ProSport. Suma nu este pe placul lui Gică Hagi, care nu a dat curs propunerii. Motivul este clar: constănțenii s-ar alege doar cu 225.000 de euro. Mai exact, în momentul în care l-a transferat pe Ișfan, gratis, în această vară, de la Universitatea Craiova, „Regele” a fost de acord să le ofere oltenilor 50% din suma unui viitor transfer. Negocieile cu ȚSKA Sofia vor continua şi nu este exclus ca suma de transfer să crească.

Alexandru Ișfan este titular la Farul Constanța. În 21 de partide bifate până acum pentru formația de la malul mării, tânărul atacant a dat șase goluri și o pasă decisivă.

„Sunt foarte onorat că am fost dorit de domnul Hagi la Academie, aici. Pe de altă parte, mă și responsabilizează foarte mult acest lucru. Sunt pregătit să dau totul. Abia aștept să lucrez cu domnul Zicu, un antrenor modern, tânăr, care deja are rezultate. Sunt pregătit și nerăbdător să dau totul și să ne bucurăm împreună. Suntem jucători tineri, am văzut destul de mulți și din Academie. Sunt foarte convins că vom face treabă bună. Prima oară trebuie să o luăm meci cu meci, să fim sănătoși cu toții. Pe plan personal, vreau să am cât mai multe reușite, iar pe plan colectiv să ajut echipa cât pot eu de mult”, spunea Alexandru Ișfan, în luna iulie, la scurt timp după semnarea contractului.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va marca mai multe goluri pentru FCSB în acest sezon dintre Bîrligea şi Garita?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
9:39

Alex Dobre, ironizat după gesturile controversate făcute la Ploieşti: „Dansul Călușarilor”

9:27

FotoScene halucinante! Meciul a fost întrerupt după ce fanii au invadat terenul, iar poliţiştii au intrat cu caii pe gazon

9:14

Începe noul sezon din Serie A! Ce cotă are Interul lui Cristi Chivu la câştigarea titlului

9:06

Ilie Dumitrescu i-a propus lui Gică Hagi un jucător pentru echipa naţională: „Foarte bun. E vital”

8:59

Arsenal, debut perfect de sezon! Meciul a fost rezolvat după 23 de minute

8:41

OFICIAL | Marius Şumudică mai pierde un jucător important înaintea derby-ului cu FCSB! Suma încasată de CFR

1 Veste tragică despre Ion Crăciunescu. Mitică Dragomir: „Păcat!” Ce s-a aflat acum despre boala care l-a lovit 2 Semnează cu FCSB! Gigi Becali a anunţat mutarea: „E fotbalist” 3 UPDATEPrimul jucător pe care Mihai Rotaru îl transferă. Meciul cu Ararat este ultimul pentru vedeta Craiovei 4 Transfer uriaș pentru un jucător de națională: a venit oferta de 25 de milioane de euro din Premier League! 5 Anunț teribil înainte de CFR – FCSB: „S-a operat! L-am pierdut pentru două luni!” 6 FotoCine este soția lui Gică Hagi și cu ce se ocupă, de fapt. Ce studii a făcut, puţini români ştiu: „Ea e patroana”
Citește și