Rapid a anunțat prin vocea lui Victor Angelescu că a bătut palma cu Daniel Pancu. Tehnicianul nu a semnat încă un angajament cu Rapid, pentru că nu și-a reziliat contractul cu CFR Cluj. După ce acesta ajunge la un acord și cu ardelenii în privința rezilierii, atunci va deveni și în acte tehnician al giuleștenilor.
Daniel Pancu a comentat anunțul făcut de Rapid. El a confirmat că „prima opțiune” sunt giuleștenii. Cât privește războiul cu CFR Cluj, Daniel Pancu cere acum să fie lăsat să plece cu o „înțelegere amiabilă”.
„Da, dar nu e 100%. Asta pentru că 100% sunt în continuare antrenorul celor de la CFR Cluj. Dacă rezolv cu CFR, Rapid, cu siguranță, e prima opțiune a mea. Am mai vorbit cu cei de la CFR Cluj. Nu știu cum se termină. Ar trebui să fie simplu. Facem o înțelegere amiabilă și ne despărțim în condiții mai frumoase decât cele din ultimele zile. Vedem, vedem.
De domnul Mureșan… Ce să mai vorbesc? Nu mai comentez. Referitor la petrecerea de final… Dacă nu simțeam nevoia și dacă nu simțeam că e bine să o fac? De ce să petrec dacă nu mă simt în stare să petrec?
E simplu. De ce să fiu fals și să mă prefac că mă simt bine? Nu m-am simțit bine. Îmi pare rău. Am vorbit a doua zi cu Ciprian. Nu s-a supărat. Nici el și nici jucătorii. Ei au parte de tot respectul meu pe viață. Cu ei nu a fost nicio problemă”, a spus Daniel Pancu pentru gsp.ro.
- Golul lui Pașcanu a declanșat petrecerea! Pancu și jucătorii au început să-i cânte fundașului în vestiar
- „Mereu mă întrebaţi asta”. Olimpiu Moruţan, mesaj ferm după ce a fost decisiv în Oţelul – Rapid 0-1
- Reacția lui Pancu, după bucuria nebună de la Galați: „Nu ne dăm bătuți până la final! Echipa asta poate deveni mare!”
- Alexandru Paşcanu, prima reacţie după ce a fost „erou” pentru Rapid la Galaţi: „Am crezut până la final”
- Daniel Pancu, imaginile serii după ce Alexandru Paşcanu a marcat la ultima fază în Oţelul – Rapid 0-1
































