Ilie Dumitrescu, categoric după plecarea lui Daniel Pancu de la CFR Cluj: „Lucrurile sunt foarte clare”
Ilie Dumitrescu a vorbit despre plecarea lui Daniel Pancu de la CFR Cluj. Imediat după meciul cu FC Argeş, încheiat la egalitate, scor 1-1, în ultima etapă a play-off-ului Ligii 1, Daniel Pancu a anunţat că pleacă din Gruia.
„Pancone” a încheiat campionatul cu CFR Cluj pe locul 3, iar echipa va evolua în preliminariile Conference League, în timp ce Pancu se îndreaptă către Rapid. Deja fostul antrenor din Gruia s-a plâns în mai multe rânduri de condiţiile de la CFR şi a intrat în conflict cu patronul Neluţu Varga.
Ilie Dumitrescu înţelege nemulţumirile lui Daniel Pancu la CFR Cluj: „Nu are cum să îţi meargă”
Ilie Dumitrescu a lăudat munca depusă de Daniel Pancu la CFR Cluj, mai ales în aceste condiţii. Fostul internaţional român a declarat şi că îl înţelege pe „Pancone”, cel care a dorit să plece, după ce şi-a îndeplinit obiectivele, văzând că nu s-a schimbat nimic în bine la club:
„Nu a lăsat loc de interpretare, e 100%. Lucrurile sunt foarte clare când ajungi să spui așa ceva…Să faci performanță în condițiile astea… El a mulțumit la toată lumea.
A fost un pas important pentru cariera lui ceea ce s-a întâmplat la CFR Cluj. A reușit să arate ce calități are. A reușit să facă o atmosferă în vestiar în condițiile astea. A fost o situație complicată.
Când reușești și îți îndeplinești obiectivele, dacă lucrurile nu se schimbă, nu are cum să îți mai meargă. Dar dacă nu s-a văzut o îmbunătățire, dacă nu s-au schimbat lucrurile și nu are o garanție… A zis că se duce acolo unde e plătit”, a declarat Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro.