După plecarea lui Mirel Rădoi, Gigi Becali a căutat cu disperare un antrenor pentru FCSB, iar în cele din urmă alegerea patronului a fost Marius Baciu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Prima variantă a lui Gigi Becali a fost Bogdan Andone, dar tehnicianul a refuzat să vină la FCSB. Mihai Stoica a fost deranjat de modul în care au decurs negocierile, dar și de ce a declarat tehnicianul despre refuzul de a venit la FCSB.

„A explicat Gigi, prima discuție a avut-o cu Bogdan Andone. E de notorietate relația mea cu Bogdan Andone, dar sunt puțin dezamăgit. E foarte frumos când spune că nu îl lasă pe Dani Coman la jumătatea drumului. Dar el să nu uite că ne-a lăsat pe noi la început de drum. El a fost secund la noi, apoi i l-am propus lui Gigi antrenor principal.

A început campionatul ca principal, după care fără să spună nimic a plecat lăsându-ne la început de drum, nu la jumătate. A ieșit și a declarat că pleacă înainte să ne spună nouă. Păi e frumos? Mai ales că era după un meci pierdut la Giurgiu, dar era în dublă manșă și ne-am calificat. Am bătut 3-0 în Armenia. Doar dezamăgit, nimic altceva.

(n.r. – Te așteptai să vină?) Vorbise cu Gigi și își dăduse acceptul. Problema s-a pus doar dacă nu ar fi fost de acord Dani să plece și atunci a explicat Gigi ce trebuie să facă pentru a pleca. A zis că vorbește, că nu știu ce. În fine… Aici măcar Bogdan Andone nu s-a autopropus. Gigi l-a căutat. Au fost situații în care noi trebuia să aducem antrenor, nu voi da nume, dar un antrenor autopropus la Gigi. Au bătut palma.

Trebuia să obținem OK-ul cuiva, el știind sigur că acea persoană nu îi va da OK-ul. Culmea, acea persoană i-a dat OK-ul, dar s-a gândit mai bine și a spus că nu vine. După ce singur s-a propus. Dar cariera ulterioară a dovedit că era un antrenor cu ceva calități, dar ca om… Că acum nu antrenează nicăieri”, a declarat Mihai Stoica, pentru Fanatik.ro.