Daniel Pancu se va întoarce la Rapid, în locul lui Costel Gâlcă. Victor Angelescu a fost cel care a confirmat că antrenorul e tot mai aproape de revenirea în Giulești, urmând să-și rezilieze contractul cu CFR Cluj.
Înainte să semneze cu giuleștenii, Daniel Pancu a oferit declarații despre jucătorii de la Rapid alături de care a mai lucrat. În acest context, antrenorul a anunțat faptul că Cristi Ignat se va întoarce la formația de sub Grant, în vară.
Prima mutare de la Rapid, după revenirea lui Daniel Pancu: Cristi Ignat se întoarce
Cristi Ignat a evoluat sub formă de împrumut la Petrolul, din iarnă. Împrumutul urmează să-i expire, astfel că fundașul central de 23 de ani se va întoarce la Rapid.
Daniel Pancu a dezvăluit că el a fost antrenorul care l-a debutat pe Cristi Ignat la Rapid, pe vremea când echipa se afla în Liga a 3-a. Acesta a amintit că l-a antrenat pe fundașul central și la naționala U21.
„Ignat se întoarce de la Petrolul. Eu l-am debutat la Rapid, în Liga 3. Și cu Vulturar și Grameni am mai lucrat la naționala U21.Tinerii să poată să stea la stadion cu mine, că eu stau 8 ore”, a declarat Daniel Pancu, conform digisport.ro.
Cristi Ignat a bifat șapte meciuri la Petrolul, după ce a fost cedat de Rapid. La formația din Giulești, fundașul central nu a evoluat în niciun meci în acest sezon, el fiind operat la umăr în vara anului trecut, motiv pentru care a fost indisponibil pentru o bună perioadă de timp.
- Edi Iordănescu l-a lămurit pe Gigi Becali. Pe ce poziţie e bine să joace Denis Drăguş la FCSB: „Calitățile necesare”
- Gigi Becali a recunoscut oferta: 7.000.000 de euro pentru jucătorul FCSB! Scandal cu Ioan Becali de la bani
- Ultimul transfer pregătit de Gigi Becali la FCSB
- Gigi Becali a distrus în direct un jucător tranferat în această vară la FCSB! „Nici n-aveam nevoie de el”
- Remarcaţii lui Gigi Becali după FCSB – Petrolul 2-2: „Jos pălăria. Sunt fotbalişti”
































