CFR Cluj a anunţat decizia în privinţa lui Ciprian Deac, după ce veteranul de la CFR Cluj a fost lăsat acasă de Daniel Pancu. Mijlocaşul ajuns la 39 de ani nu a făcut deplasarea alături de clujeni în cantonamentul de iarnă de la Oliva Nova.
Imediat a început o adevărată dispută. Mai multe cluburi din Liga 1 au anunţat că vor să-l transfere pe jucătorul de 39 de ani, iar patronul Ioan Varga a revenit asupra deciziei luate de Daniel Pancu, anunţând că jucătorul rămâne la Cluj cât doreşte, chiar şi într-o funcţie de conducere. Iuliu Mureşan a declarat astăzi finalul „telenovelei” Cirpian Deac. Mai exact, el îşi ca continua contractul şi va rămâne în lotul lui Daniel Pancu.
„Ciprian Deac rămâne în lotul CFR-ului. Se va antrena cu echipa începând de joi. Dacă va fi nevoie de el, antrenorii vor apela la el. Depinde și de el, dar el e recunoscut pentru modul spartan în care se pregătește. Depinde cum o să-l vadă antrenorii. Dacă va fi nevoie de el, sunt convins că va juca și va da maxim. Sunt convins că va fi nevoie de el la un moment dat”, a spus Iuliu Mureșan, potrivit sport.ro.
- Mihai Stoica a surprins când a vorbit de Dinamo: „Cu tot respectul!”
- George Puşcaş, pariu pierdut pentru Dinamo? Ciprian Marica a dat verdictul fără echivoc
- Gigi Becali caută deja antrenor pentru FCSB. Ciprian Marica ştie cu cine a negociat: „Nu e normal”
- Maius Baciu, făcut praf de un fost coleg de la Steaua: „Una e să comentezi la emisiuni TV și alta e meseria de antrenor”
- Rapid a primit 1.500.000 de euro pentru transferul fotbalistului şi Dan Şucu a dat răspunsul imediat

































